Iar în finalul scrisorii sale, scriitorul Ştef subminează raportul de evaluare şi avertizează că îi va acţiona în justiţie pe cei care îl vor calomnia: „Dat fiind faptul că procesul-verbal al Curţii de Conturi nu reţine vreo faptă dintre cele reclamate, voi considera, din acest moment, calomnie orice trimitere la deturnări de fonduri, nereguli în gestiunea cărţii etc.”.
Dat fiind că Traian Ştef a ţinut să nu-i fie trunchiată scrisoarea, am eliminat doar paragraful în care face aprecieri la anumite publicaţii.
Scrisoarea I-a
„Am tăcut până acum. Nu a fost o tăcere vinovată. L-am lăsat pe dl. Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, să meargă până la capăt, să-şi dea în petec până la capăt, adică. Am lăsat presa fără replicile mele, să văd până unde se lasă intoxicată. (…)
Acum pot să vorbesc pentru că sunt „liber profesionist” (spun poezii pe la nunţi), vorba d-lui Ţîrle, iar adevăratul control de la Bibliotecă s-a încheiat.
Am, acum, imaginea destul de clară a mijloacelor prin care am fost demis. Pentru mine nu este o tragedie, jucând acest rol doi ani din cei 54, nu am fost un director de profesie şi nu mi-am câştigat prestigiul prin această funcţie. Mi-am asumat responsabilitatea construirii, dotării, amenajării, proiectării serviciilor cu noutăţile contemporane, punerii în funcţie, de la prezenţa pe şantier şi semnarea facturilor de zeci de miliarde, până la stabilirea locului unei plante ornamentale sau a poziţiei unui raft. Şi am reuşit împreună cu aceia care au avut aceeaşi ambiţie şi dorinţă de performanţă. Am reuşit să facem din noua bibliotecă instituţia culturală de referinţă a judeţului. Numele ei e cunoscut acum în multe părţi ale lumii.
Dar asta nu l-a interesat pe dl. Ţîrle. Nici nu ştim încă ce-l interesează, pentru că, de fapt, nici nu-i cunoaşte pe directorii instituţiilor culturale pe care CJ Bihor le patronează. Înainte de a-i cunoaşte, trimite comisii de control cu „specialişti” de la Satu Mare şi Timişoara.
În ce priveşte înlăturarea mea, în final, după toate acuzele lansate la conferinţele de presă şi pe sub tejghea, am fost demis pentru „absenţe nemotivate în perioada 20-27 iulie”. Absolut ridicol, dacă nu ar fi fost totul grotesc. Nu am mai deturnat cei 10.000 de euro, nu am mai fost în Belgia, nu am mai luat banii de la fondul de protocol al instituţiei, nu am mai dormit la un centru cultural privat, nu am mai adus de acolo factura de 10.000 de euro, nu mi-am mai dus familia în excursie, nu am mai fost la uşa d-lui Ţîrle după aprobări pentru suma respectivă pe care nici Biblioteca, nici Consiliul n-o avea, nu am mai fost învinuit că nu am dat zi liberă de Rusalii, nici că luăm cărţile de la o singură editură din ţară şi le aruncăm direct pe rafturi, fără număr de inventar, barcod, cotă etc., nici că la cărţile vechi lipsă am greşit numărătoarea – pentru că trebuia compensat la număr, că existau şi plusuri – ce contează titlurile. Asta pentru că nimic nu era real şi adevărat, iar acele bazaconii nu puteau fi puse pe o hârtie cu valoare juridică. Dar la conferinţele de presă seputea spune orice…
În consecinţă, pentru că voinţa de a mă schimba din funcţie a fost mai mare decât argumentele legale, s-au folosit de presă pentru a justifica public, prin minciună, un act pe care îl consider imoral şi ilegal. De aceea nici nu am demisionat. Ştiu că doar cu adevărul poţi merge până la capăt.
La întrebarea dacă demiterea mea a fost legală sau nu, va răspunde Justiţia. Nimeni nu poate compensa, însă, mizeria morală pe care o bănuim cu toţii, dar a cărei sufocare o simţi doar atunci când eşti în situaţie”, declară Traian Ştef.
Principalul consilier al preşedintelui CJ Bihor, Radu Ţîrle, susţine ca reale concluziile raportului de evaluare a activităţii managerului Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”, concluzii subminate public de Traian Ştef pe motiv că nu au fost confirmate de Curtea de Conturi.
„S-au luat în considerare toate aspectele semnalate în raportul de evaluare. Domnul Ştef poate să susţină ce doreşte, noi îl aşteptăm în instanţă”, ne-a declarat Dumitru Ţiplea (foto), şeful Cancelariei preşedintelui CJ.
Iniţial, Radu Ţîrle nu s-a arătat dornic să dea publicităţii raportul, dar seria de acuze la adresa sa l-au determinat să dea pe faţă toate aspectele semnalate de Comisia de evaluare constituită prin dispoziţia conducerii CJ Bihor pe 15 august şi coordonată de Marius Batin, consilier juridic al preşedintelui CJ.
Raportul, vizionabil integral pe portalul Bihor Online (www.bihon.ro), e axat pe trei capitole. La „Resurse umane” se evidenţiată sporurile salariale pe care şi le-a acordat Traian Ştef fără aprobarea şefului CJ Bihor.
Capitolul „economico-financiar” se axează pe cheltuielile de 10.000 euro cu delegaţia din Franţa. Al treilea capitol, privitor la „fondul de carte” semnalează aruncarea unor cărţi şi colecţii de reviste precum şi unele nereguli de inventar. Iar ultimul capitol surprinde nemulţumirile unor sindicalişti privind discriminări la acordarea de zile libere sau la aprobări de promovare în grad profesional.
Cristian Horgos
Trimite articolul
Xio nu inteleg un lucru. de ce nu il lasati pe stef asta in pace odata? pana la urma se va si crede persoana importanta ca tot apare prin ziare postand in victima a complotului angajatilor din biblioteca. si ce daca? nu vi se pare ca de cand e mircea popa director, doamna hajnal nu mai are gura asa mare? incet incet incepe sa isi vada si ea de lungu nasului.
acest grup de bibliotecari nu este altceva decat o adunatura de submediocri, sovini si meschini. discriminarea nu este la adresa romanilor cum tot sustin ei ci la adresa doamnei hajnal care dupa parerea mea este hartuita in aceasta institutie care ar trebui sa fie cel mai departe de conflictele etnice. e ingrozitor cata agresivitate poate naste aceasta sleahta de retardati! din pacate acesta e “poporul roman” – mic, urat si bolnav – o adunatura de oameni fara caracter, fara principii si fara dumnezeu, niste tradatori si niste lenesi!
Fraţilor, adevăratul epilog va fi, când Ştef va câştiga în instanţă procesul şi va fi repus în funcţie… Pariez pentru orice sumă că aşa va fi.
Iata dragii mei care este chipul semenilor nostri, angajatii Bibliotecii, reflectat in aceasta disputa legata de demiterea Directorului institutiei:
dupa cum ai crede, acolo lucreaza oameni educati, cu preocupari livresti, cu un bagaj de cunostinte peste nivelul mediu pe care ne place sa credem ca il are societatea noastra de care suntem atat de mandri!
Si cand colo?!
Dai peste o agresivitate verbala sora cu bolile mintale, peste o ura care nu poate fi justificata de pretexte patriotarde, de o rautate fatza de omul de langa tine vinovat ca nu e la fel ca si tine, de o prigoana mascata pe principii religioase, intr-un cuvant de o situatie care ne trimite inapoi in timp pe vremea lui Stalin si a lui Hitler.
Vedem pe de o parte un comportament civilizat din partea domnului Stef, insotit de rezultate vizibile ale managementului sau, iar pe cealalta parte contestatii anonime de-a dreptul insalubre ale unor angajati ai Bibliotecii care dupa cum am spus nu pot avea alt motiv decat acela ca au o problema personala cu munca si cu bunul simt, iar pe acest fond din pacate au gasit o ureche pregatita sa le asculte turnatoriile, iar aceasta ureche apartine domnului Tarle.
Cum vrem sa traim cu totii mai bine, cand suntem atat de murdari?
Cum pot atunci oameni mai putin educati sa se inteleaga intre ei, daca acesti intelectuali nu sunt in stare sa o faca?
Cum sa se inteleaga intre ei indivizi care au drept miza salarii mai mari decat cele platite la Biblioteca?
La prima vedere Biblioteca are drept angajati persoane bine educate, cu preocupari livresti, cu un grad de inteligenta peste media populatiei despre care oricum avem o parere buna!
Dar iata ca din senin acesti angajati vor sa-si regleze conturile cu directorul lor, gasesc o ureche gata sa le asculte delatiunile tocmai la domnul Tirle si declanseaza un atac furibund, dus din umbra anonimatului.
In acest moment aflam adevaratul chip al oamenilor despre care aveam o parere atat de buna: le descoperim vulgaritatea limbajului, ura fatza de omul de langa ei, rautatea fatza de cel ce nu e la fel ca si ei, invidia fatza de cel ce lucreaza si are rezultate, dorinta de parvenire prin orice mijloace (astazi pe criteriul apartenentei religioase).
Vedem o prigoana declansata pe frontul oficial, sustinuta de injurii pe frontul anonimatului, prigoana care s-ar potrivi epocii lui Stalin si Hitler.
Cand ai astfel de intelectuali capabili de cele mai murdare lucruri, ce mai poti sa ceri de la oameni cu educatie modesta?
Cand ai atata ura si inversunare intre oameni platiti cu salarii modeste, cum sa ceri de la cei ce joaca pe mize cu adevarat importante sa aiba scrupule?
eu nu as vrea sa ajung sa traiesc sa fie obligatorie limba maghiara in romania !!! http://www.bihon.ro/stiri/romania/articol/marko-bela-vrea-ca-si-romanii-sa-fie-obligati-sa-invete-maghiara/cn/news-20081019-03442056
dupa ce ati lecturat va rog sa imi spuneti daca la hajnal&co nu le creste inima cand vad asa stiri placute care le unge la inima.
un director ca stef nu are dreptul sa intimideze angajatii punandu-i sa semneze ca nu recunosc legalitatea sindicatului si a liderului lor, ales prin vot de catre salariati. de unde era sa stie dl stef ca sindicatul era legal constituit inca de acum 15 ani? iata cateva lucruri foarte urate. sa oferi spatiu pentru simpozioane, foarte frumos, dar pentru sedinta de sindicat, nu. asta e traian stef care spune clar: m-am saturat de romania!
http://bihor.ghimpele.ro/index.php?cat=afisare&rubrica=locatar_main&id=9769 si inca ceva ca sa dormiti si mai bine…
http://www.napocanews.ro/2008/10/soros-istii-din-cultura-il-sustin-pe-traian-stef-fostul-director-al-bibliotecii-judetene-din-oradea.html
si iata cine face parte din liga pro europa sa nu murim prosti: http://www.proeuropa.ro/autori.html
ca sa stiti pozitia fata de kosovo http://www.proeuropa.ro/kosovo.html si alte pozitii a ligii pro europa care il sustine pe stef, iata articolul:
2. Liga Pro Europa îşi manifestă solidaritatea faţă de scriitorul Traian Ştef, recent concediat din funcţia de director al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” din Oradea
Scriitorul orădean Traian Ştef a fost demis din funcţia de director al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” din Oradea prin Dispoziţia nr. 241/12.09.2008 a Consiliului Judeţean Bihor cu începere din 22.09.2008, după ce de-a lungul mai multor luni a fost anchetat şi hărţuit administrativ în urma unei sesizări din cadrul instituţiei pe care o conducea şi a unei campanii de presă denigratoare care l-a învinovăţit de a fi „patronat manifestări culturale maghiare cu tentă antiromânească”.
Scriitorul Traian Ştef s-a remarcat de-a lungul anilor printr-un angajament civic şi cultural generos pentru promovarea dialogului dintre culturile română şi maghiară şi apropierea dintre cele două naţiuni.
În calitate de director al Bibliotecii Judeţene a găzduit întîlniri literare la care au participat scriitori maghiari de talie internaţională precum: Eszterházy Péter, Konrád György, Spiró György, Bodor Ádám, Závada Pál, Ágoston Vilmos, Hubay Miklós şi alţii.
Traian Ştef a realizat totodată o remarcabilă antologie de proză românească optzecistă prefaţată de Eszterházy Péter, şi lansată de Konrád György în cadrul Tîrgului de Carte de la Budapesta.
În ciuda protestului public semnat de 86 de scriitori români şi personalităţi publice româneşti din ţară şi străinătate, precum şi a solidarităţii manifestate cu Traian Ştef de nume dintre cele mai respectate ale culturii maghiare, Consiliul Judeţean Bihor a procedat la demiterea sa.
În perspectiva apropiatei Şedinte Comune a guvernelor român şi maghiar din 21 octombrie 2008 de la Szeged (Ungaria), este regretabil să constatăm că personalităţile publice care militează pentru reconcilierea istorică româno-maghiară şi se dedică dialogului civic şi cultural dintre cele două naţiuni sînt supuse unor persecuţii administrative şi campanii de presă denigratoare.
Solicităm pe această cale repunerea în funcţie a domnului Traian Ştef.