Pentru realizarea topului au fost prevăzute şase domenii de activitate: Cercetare -Dezvoltare şi High-tech; Industrie; Agricultura, Pescuit, Piscicultură; Construcţii; Servicii; Comerţ, Export, Turism. Firmele din Top nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat, trebuie să aibă profit din exploatare şi să aibă cel puţin un salariat. “Evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi grupe de mărime a firmelor au fost realizate pentru anul financiar 2007, de către CCI Bihor şi CCI R prin prelucrarea electronică a informaţiilor economice-financiare şi situaţii financiare puse la dispoziţie de MF, informaţii despre firmele legal înregistrate puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, declaraţii vamale pentru valoarea xportului”, spune Constantin Badea, directorul CCI Bihor.
D&C, premiat
Ediţia din acest an a Topului firmelor, a cincisprezecea, s-a derulat sub semnul crizei economice. Pornind de la faptul că organizatorii au fost compleşiţi de numărul mare de invitaţi, şi continunând cu discursul preşedintelui Micula. “Criza economică mondială ameninţă tot mai pregnant să cuprindă şi România, efectele acesteia fiind resimiţite deja de majoritatea companiilor autohtone, iar climatul social-politic tensionat din această perioadă accentuează efectele negative resimţite de mediul de afaceri, care se vede subminat indirect tocmai de cei plătiţi din taxele şi impozitele virate la bugetul statului de către agenţii economici” a spusIoan Micula, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie. Unul dintre preimaţi a fost Radu Cărăban, patron al D&C, dealer al mărcilor de automobile Seat, Volsvaagen şi Seat a declarat imediat după festivitate că este bucuros pentru faptul că firma pe care o conduce s-a impus atât de bine pe piaţa auto din Bihor şi că apreciază alegerea unui mare număr de orădeni care au decis să opteze pentru una dintre maşinile pe care D & C le comercializează. „Pe lângă calitatea autoturismelor din gama de mărci Volkswagen – Audi – Seat, clienţii D & C se bucură şi de servicii anexe la standarde europene”.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!