„Oaspeţii ne-au mărturisit că nu se aşteptau să vadă un oraş ca al nostru. Au fost plăcut impresionaţi de munca noastră, de legătura dintre profesor şi elevi. La capitolul minusuri este vorba despre dotările insuficiente, spune Lucia Obreja, directoarea Şcolii „Ioan Slavici”. Experienţa a fost un câştig pentru noi, deoarece am încercat să valorificăm noi metode didactice”.
Echipa orădeană, implicată în proiect e formată din dascălii Malan Katalin, Lucia Obreja, Oros Erika, Semendi Monika şi Nagy Ibolya.
Întâlnire cu viceprimarul
Azi, de la ora 11, cei 19 delegaţi din Polonia, Turcia, Finlanda, Germania, Grecia şi Slovacia s-au întâlnit în Sala Mare a Primăriei, cu viceprimarul Biro Rozalia.
„Doresc să-mi exprim mulţumirea pentru vizita dumneavoastră la Oradea. Vă aflaţi pe scaunele consilierilor locali. Sunteţi în locul potrivit pentru aducerea de propuneri, după vizitarea oraşului nostru şi a împrejurimilor lui”, le-a spus Biro Rozalia. Aceasta le-a vorbit despre trecutul şi planurile de viitor ale urbei de pe CrisulRepede, iar la finalul întâlnirii le-a oferit broşuri cu Oradea.
Pe parcursul acestei săptămâni, invitaţii au văzut frumuseţile oraşului, Baile Felix şi Peştera Urşilor şi au predat elevilor lecţii de cultură generală, în diferite limbi străine.
„Pe lângă munca enormă depusă, am văzut multă dragoste şi dedicaţie din partea dascălilor. Copiii sunt foarte receptivi, politicoşi. Recunosc că la început am venit la Oradea fiindcă aşa prevedea proiectul, dar acum, după ce am văzut cât de frumos e oraşul, nu mai vrem să plecăm” spune entuziast Babis Dimarhopailos, din Grecia.
Părerile cadrelor didactice din strănătate au fost unanime: le-a plăcut tot ce au văzut şi vor să revină pe meleagurile româneşti.
„Am rămas surprinşi de şcoala şi munca pe care o fac profesorii aici, de felul cum se descurcă cu toate problemele pe care le au. Fac o treabă foarte bună” declară profesoara Sabine Keramati, din Germania.
De la Primărie, partenerii s-au deplasat la Grădiniţa Orsolia, unde au fost primiţi de inspectorul Peto Csilla, care le-a vorbit despre învăţământul din România şi sistemul alternativ „Step by step”.
Carmen Brehoi
Citiți principiile noastre de moderare aici!