Mai mult, preotul acuză Episcopia Ortodoxă că a negociat cu Primaria Oradeapentru primirea sumei de 15 miliarde de lei vechi, contra terenului, iar acum nimeni nu-şi asumă responsabilitatea pentru decizia respectivă. Preotul a prezentat ieri o înregistrare cu negocierea pentru teren.
Florian Puşcaş a povestit că pe data de 14 ianuarie a fost chemat la Episcopia Ortodoxă de PSS Sofronie, unde erau şi primarul Mihai Groza şi directorul Administraţiei Imobiliare Oradea Marcel Boloş. „Felul în care a decurs discuţia era foarte clar că se poartă o negociere. Marcel Boloş (directorul AIO n.r.) a oferit în schimbul terenului 5 miliarde de lei vechi pentru Acoperământul Maicii Domnului şi 10 miliarde de lei vechi pentru Catedrala Ortodoxă aflată în construcţie”, a precizat părintele Puşcaş. Acesta a explicat că a prezentat pe urmă Consiliului Parohial mesajul episcopului, acela de a ceda terenul de liceului reformat. „Mesajul a fost primit cu frustrare. Nu s-a luat nicio hotărâre de către Consiliul Parohial, s-a făcut doar un proces verbal care reprezintă o confirmare a faptului că doreşte (Episcopia Ortodoxă n.r.) să cedăm terenul. Acel proces verbal trimis episcopiei nu reprezintă o hotărâre de a renunţa la teren”, a explicat preotul. El spune însă că CL Oradea a emis o hotărâre, în ianuarie, pornind de la respectivul proces verbal, prin care terenul care se afla în proprietatea Bisericii Sfânta Treime a fost dat liceului reformat. „Din toate aceste evenimente am înţeles că de fapt nimeni nu doreşte să-şi asume responsabilitatea acestei decizii. Suntem transformaţi noi în vânzători ai patrimoniului bisericii. Nu am dorit acest lucru şi nu-l vom face niciodată. Manipularea în jurul parohiei noastre şi a consilierilor trebuiesc oprite”, a declarat preotul Florian Puşcaş. Primarul Mihai Groza a declarat ieri că nu se teme de discuţia purtată la episcopie. „Este un conflict intern pe care ar trebui să-l gestioneze Biserica Ortodoxă”, a spus edilul.
Înregistrarea compromiţătoare
Preotul Florian Puşcaş a prezentat o înregistrare de 25 de minute, care ar fi fost făcută pe 14 ianuarie, la Episcopia Ortodoxă. Pe înregistrare se aude doar episcopuil PSD Sofronie şi foarte puţin preotul. Primarul Mihai Groza şi directorul AIO, Marcel Boloş nu se aud deloc. “Hai să trecem direct la subiect. Uite ce te întreabă domnul director, de câţi bani ai nevoie?”, se adresează episcopul preotului Puşcaş. “Nu cred că se poate face o estimare”, răspunde preotul, urmat de Sofronie care spune :“Cum să nu se poată face?”. În final când preotului i se mai permite să vorbească acesta spune că terenul aparţine BO, iar episcopul îi răspunde: „Lasă că ştiu istoria, nu mă interesează istoria, că nu de aia te-am chemat”.
Georgiana Anghel
Citiți principiile noastre de moderare aici!