Serviciul Permise şi Înmatriculări Bihor a eliberat de la demararea acestui proces, din data de 22 octombrie până în 10 decembrie, peste 25.000 de noi permise auto Oradea, care respectă cerinţele UE. „Noul model al documentelor are avantajul de a preveni falsificările, prezentând un grad mai mare de securizare. Acestea sunt confecţionate din material policarbonat, iar datele sunt inscripţionate cu aparat laser”, a precizat comisar de poliţie Alexandru Laza, şeful Serviciului Permise auto Oradea şi Înmatriculări Bihor.
Acelaşi cost
Şoferii nu sunt obligaţi să-şi preschimbe permisele şi pot conduce în toate ţările UE cu oricare dintre cele două tipuri de documente. Singurele situaţii în care sunt obligaţi să le preschimbe, sunt cele deja bineştiute: adăugarea unei alte categorii, pierderea sau furtul documentului ori modificarea unor date. Noile documente au acelaşi termen de valaibilitate de 10 ani, iar pentru obţinerea lui, şoferul trebuie să scoată din buzunar 50 de lei. Potrivit şefului instituţiei, de la demararea procesului de eliberare a permiselor noi, numărul solicitărilor nu a crescut, zilnic înregistrându-se câte 100-150 de cereri.
În anul în curs au fost examinate aproape 40.000 de persoane, care au absolvit şcoala de şoferi auto Oradea. Dintre acestea numai 10.000 de oameni au promovat examenul de conducere, iar alţi aproape 27.000 au fost respinşi, restul neprezentându-se la proba practică. Rata de promovabilitate a fost în acest an mai scăzută cu câteva procente faţă de anul trecut, în schimb solicitările sunt mai multe cu până la 10.000.
Malina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!