La manifestare au participat elevii a patru clase de liceu de la unitatea de învăţământ, care au urmărit un film cu situaţii similare şi mărturii ale unor victime ale acestui fenomen. Apoi organizatorii au împărţit tinerilorfluturaşi şi pliante pe această temă şi i-au implicat în discuţii referitoare la acest subiect şi în special despre modalităţi de evitare a situaţiilor de acest gen.
Sute de elevi informaţi
„Acţiunea face parte dintr-un protocol încheiat între Poliţia de Proximitate şi Centrul Regional Oradea al ANITP, conform căruia desfăşurăm acţiuni de prevenire a traficului de persoane în instituţii de învâţământ. Scopul proiectului este de stopare a acestui fenomen, căruia i-au căzut pradă tot mai mulţi tineri, în ultimii ani”, a precizat agentul şef Gheorghe Bredău, de la Poliţia de Proximitate.
Proiectul desfăşurat în instituţiile de învăţământ a debutat în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, odată cu Ziua Europeană de Prevenire a Traficului de Persoane. De la debutul campaniei şi până în prezent au avut loc acţiuni similare în şase licee orădene, pe parcursul cărora câteva sute de elevi au fost „puşi în gardă” despre acest fenomen.
Mălina Pop
Liceeni fost implicaţi în discuţii despre traficul de persoane
ORADEA - Compartimentul de Proximitate al Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Agenţia Naţională Împotrivâva Traficului de Persoane (ANITP), Centrul Regional Oradea au organizat vineri dimineaţa o nouă activitate de prevenire a traficului de persoane, la Liceul Greco-Catolic din Oradea.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!