De la Arena Antonio Alexe din Oradea nu a lipsit nici preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, proaspătul ministru al Educaţiei, Anton Anton, bihorean de origine, ministrul pentru IMM, Ovidiu Silaghi sau şeful AVAS, Teodor Atanasiu.
Festivitatea a debutat cu intonarea imnului naţional, interpretat de către cunoscutul Nicolae Furdui Iancu, el însuşi candidat PNL Alba pentru Parlament!
Laude pentru „Ilie”…
În discursul său, premierul Tăriceanu a făcut aprecieri laudative la adresa primarului Bolojan, spunând că e meritul fostului secretar general al Guvernului faptul că azi serviciile publice din România (paşapoarte, permise, înmatriculări, cazier – n.r.) s-au ridicat la un nivel compatibil cu UE.
Preşedintele PNL a scos în evidenţă şi performanţele Guvernului liberal, subliniind faptul că România are cel mai înalt indice de creştere economică din toată Uniunea Europeană.„Şi va continua să fie aşa, cu o singură condiţie: să nu vină PSD la Putere!”, a cerut Tăriceanu, etichetându-i pe Geoană şi compania drept demagogi desăvârşiţi.
Însă, de departe, cel mai savuros discurs a fost cel al lui Ludovic Orban, un orator desăvârşit. Şi Orban a avut o ţintă predilectă, PSD, văzut ca principal competitor pentru liberali.
Interesant, atât Tăriceanu cât şi Orban i-au menajat pe cei de la PD-L, spre deosebire de bihoreanul Bolojan, care are „meciuri” doar cu pedeliştii lui Filip şi Matei.
Călin Corpaş
Citiți principiile noastre de moderare aici!