Deocamdată nu se cunoaşte dacă leziunile de la nivelul capului au fost produse prin cădere sau a fost lovit de către cineva. Fratele celui decedat a apelat imediat la Poliţie, iar la faţa locului s-a deplasat o echipă formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Bihor.
Oamenii legii efectuează în prezent cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul. Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, al cărui rezultat va pune în evidenţă cauza morţii.
Malina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!