În spațiul cu o imagine de vis urât au fost montate tabele electronice într-o încercare eșuată de a aduce ”la zi” sistemul de comunicare. Cei aflați în trecere și care vor să afle ceva apelează la bunăvoința vânzătorilor de bilete. ”Aici e casa de bilete, nu birou de informații!”, se aude din mica încăpere și disprețul de pe fața vânzătoarei se răspândește pe geamul mic, în spațiul celălalt, neîncălzit niciodată, plin de magazine ordinare și zeci de frigidere cu sucuri ieftine, făcute să te alunge, nu să te aducă în oraș.
Economiile făcute de CFR Călători au lăsat în urmă un ghișeu gol și nemulțumirile călătorilor care au nevoie de informații. Aceștia se aleg deseori cu ușile trântite în nas ale caselor de bilete și dezamăgirea că au o astfel de locație în oraș.
Mai multe detalii despre situația în care se află în prezent Gara de Nord Timișoara puteți citi în numărul de vineri, 18 ianuarie, al săptămânalului Agenda, într-un reportaj special.
Citiți principiile noastre de moderare aici!