Legaţi cu şorţuri, înarmaţi cu cuţite şi imaginaţie fiecare echipă şi-a ales un cort la care să gătească. „Restaurantele în aer liber” au oferit ingredientele, iar jurnaliştii au ales un meniu cu care să se prezinte la concurs. Harnici şi dibaci, fiecare s-a dovedit un bun bucătar. Astfel, frigărui, mititei, aripioare de pui cu garnitură (bezele, crochete din cartofi sau cartofi prăjiţi) şi salate au fost deliciile oferite de jurnalişti colegilor lor. Platourile au fost care mai de care mai frumos decorate.
„Mâncăcioşiilor” care au gustat sau şi-au potolit foamea, le-a fost greu să decidă care a fost meniul cel mai bun. Juriul premiat trei echipe, iar organizatorii au oferit câte un coş plin cu bucate şi câte o diplomă fiecărei echipe. Astfel locul I a fost „cucerit” de echipa formată din subsemnata Crina Dobocan (Jurnal bihorean) şi Georgiana Anghel (Adevărul), locul II l-a obţinut echipa Realităţii bihorene, alcătuită din Teodora Drimbău şi Şerban Şerfezi, iar pe III au venit deţinut jurnaliştii de la Naţional FM, Favorit FM şi TTV: Flavius Bunoiu, Loredana Roxin şi Gia Ianc.
Astăzi, de la ora 12, sunt aşteptaţi la concurs politicienii, care vor avea de făcut „un ghiveci politic”.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!