Cei care au avut curajul să se înscrie în concurs au fost mult mai puţini decât numărul celor care s-au anunţat iniţial, însă în final toţi cei care şi-au depăşit emoţiile şi au pus mâna pe microfon au fost răsplătiţi cu câte un premiu. Atmosfera a fost întreţinută de Adi Hădean, care a avut parte de o supriză, în sensul că abia când a ajuns la faţa locului a aflat că trebuie să prezinte. Însă, a reuşit să improvizeze foarte bine.
Cea care a dat tonul a fost redactorul Jurnalului bihorean, Viorica Borz, cu melodia „Love is all around” de la Wet Wet Wet. Redacţia Jb a mai fost reprezentată şi de Sebastian Kovacs, care s-a încumentat să cânte „Spaceman” de la Babylon Zoo, Ovidiu Morcan, care iniţial a spus că nu va cânta a dat o reprezentaţie demnă de „You can leave your heat on” a lui Joe Coker. Colegul nostru a excelat în coregrafie nu în cântat, însă a fost apreciat, ca dovadă, că un reprezentant din public i-a făcut animaţie. De asemenea, colegul nostru Armin Nistor, redactor web la Bihon, abia a vrut să mai lase microfonul din mână şi ne-a cântat două melodii, din cele cinci pregătite iniţial, „I will survive” de la Gloria Gaynor şi o melodie a lui Robbie Williams.
Nici jurnaliştii de la TV nu s-au lăsat mai prejos. Raluca Ghiţă, prezentatoarea Antenei 1, a cântat foarte bine melodia „I will always love you” a lui Whitney Houston. De altfel, Raluca nu este chiar o amatoare, înainte să se mute din Baia Mare ea a cântat într-o formaţie.
TTV a fost reprezentată cu mare succes de Daniela Cap, iar Radio Transilvania de Alex Ardelean, care a fost atât pe placul juriului, cât şi pe placul publicului.
Fiecare dintre cei care au cântat au primit câte o diplomă: Viorica Borz, premiul „Feri Play” şi premiul „Tare în pix”, Armin Nistor „Costel Drege Busuiocu”, Sebastian Kovacs „Pedofil Collins” (pentru cea mai copilăroasă melodie) şi „De dus cu zăhărelul…” (pentru care a primit şi un borcan plin cu zahăr, iar Ovidiu Morcan premiul „Continuă…”. Premiile speciale au fost acordate lui: Raluca Ghiţă – „Luminiţa Anghel, de la capătul tunelului”, Daniela Cap – „Balaura Urziceanu” şi Alex Ardelean – „Boy George Michael Jackson, pentru o personalitate multiplă, uşor schizo” şi „Tare în pix”. TTV a primit premiul „Corul vânătorilor”, însă unii au spus că a fost pe blat, din cauză că în formaţie a intrat şi un membru al juriului, deputatul Claudiu Pop.
Şi ca o supriză, juriul s-a decis să-l premieze şi pe spectactorul care l-a ajutat cu un număr de dans pe colegul nostru Ovidiu Morcan. Acesta a primit premiul pentru „Cel mai spumos”.
Cupa presei nu se putea ţine fără un juriu. Reprezentanţi ai instituţiilor publice au avut de această dată ocazia şi plăcerea să-i noteze pe jurnalişti, în funcţie de prestaţie. Astfel, din juriu au făcut parte: Carmen Cherteş, de la Primaria Oradea, Alina Brihan, de la cabinetului deputatului Eduard Hellvig, dr. Florian Bodog, care de la chef a mers direct la muncă, deputatul Claudiu Pop şi Nelu Mladin, de la Şcoala auto „Euro Succes”, care a fost şi unul din sponsori. Printre sponsori s-au mai aflat: Blue Monday, SC Constilar SRL, Hotel Continental, Duran s. Reprezentaţii juriului s-au declarat dornici să participe la următoarea cupă a presei.
Georgiana Anghel
Citiți principiile noastre de moderare aici!