Cum era de așteptat, Ziua Copilului a adus din nou chiote de bucurie și satisfacție pe fețele a mii de copii care s-au jucat de-a jandarmii, polițiștii ori pompieri salvatori.
Legitimație de jandarm
“Armele” au sărbătorit Ziua Internațională încă din ultima zi a lunii mai. În 31 mai, s-a organizat Ziua Porților Deschise pentru copii la Jandarmeria Bihor.
[eadvert]
Sute de copii au umplut curtea Jandarmeriei cu voie bună și emoții pure mai ales când au testat sirenele mașinilor de jandarmi, au încercat materialele din dotarea acestora, au văzut tehnica utilizată în misiuni de ordine și siguranță publică, armament, dar și materialele folosite de către jandarmii montani în misiuni de salvare. Micuții au fost interesați și de exercițiile de autoapărare, învățate de la jandarmi.
Fiecare copil a primit o “legitimație de jandarm pentru o zi”, cu amprenta proprie, iar atracția zilei a fost “jandarmul patruped”, Spike, care a devenit prietenul copiilor.
Centrul, blocat pentru copii
În centrul orașului, traficul a fost deviat pentru a face loc copiilor. Și asta pentru că cei de la “Arme” au extaziat copiii de 1 iunie cu autospecialele și dotările aferente. Pompierii și polițiștii le-au arătat copiilor câteva secrete din munca lor și-au lăsat să se joace cu sirene în voie.
Pompierii bihoreni au pregătit pentru sărbătoriții zilei de 1 Iunie jocuri, concursuri, prezentări ale autospecialelor de intervenție, echipamentelor și accesoriilor din dotare, exerciții demonstrative specifice (stingere a incendiilor, salvare de la înălțime, echipare contracronometru, acordare prim ajutor calificat etc.), panouri foto, căsuțe machetă pentru refularea apei la țintă și alte surprize și activități. La Oradea, pompierii au fost în Piața Unirii între orele 11:00-16:00, iar în Orășelul Copiilor între orele 10:00-14:00, iar în județ, pompierii din toate localitățile (Săcădat, Sânmartin, Marghita, Sălard, Salonta, Tinca, Beiuș, Aleșd, Ștei, Valea lui Mihai și Săcueni) i-au așteptat pe copii prin parcuri sau în locații cunoscute. Până în 4 iunie, pompierii vor mai putea fi văzuți și “verificați” de copii prin parcuri de joacă, parcuri de promenadă, stadioane, centre de localități etc.
Polițiștii, dincolo de faptul că au fost atenți ca traficul rutier să nu obstrucționeze accesul copiilor la joacă, au pregătit copiilor o grămadă de jocuri, concursuri, premii, motocicletele de Poliție și mașinile fiind atracții garantate, sirenele inspectate de micuți răsunând la multe străzi distanță.
Trimite articolul
XFoarte interesant. Cât sunt mici, toți copii vor să devină polițiști, iar la joacă se bat pe rolurile omului legii.
După ce cresc, toți doresc să devină infractori, iar în viața reală se bat să încalce legile și regulile.
Între perioada de copil și cea de adult se află părinții și instituțiile statului.