Conferința „Francmasoneria în contextul lumii moderne” a avut loc la Oradea în 23 februarie, la Sinagoga Sion din Oradea. Evenimentul a fost organizat de Asociațiile Țara Celor Trei Crișuri, Emanuil Gojdu, Aurel Lazăr, Cultură în Mișcare, în parteneriat cu Muzeul Francmasoneriei din Oradea și Oradea Heritage.
[eadvert]
Publicul prezent la eveniment a fost numeros, peste 240 de invitați având posibilitatea să urmărească prezentări ale lectorilor din România și Marea Britanie. Conferința a abordat teme precum raportul dintre universalism și specificul național în francmasonerie, rolul francmasoneriei în promovarea valorilor democrației, contribuția francmasoneriei la dezvoltarea culturală și științifică a României, cum era privită francmasoneria în perioada comunistă, care au fost efectele antimasonismului în societatea civilă promovat de unii promotori ai fenomenului sau efectele logosului în propagarea armoniei și înțelegerii între oameni.
Cătălin Turliuc din Iaşi, profesor – doctor, membru în Academia Română, Filiala Iași a vorbit despre „Francmasoneria între universalism și specific național”. Cristian Moșneanu din București, istoric şi autor, şi-a ales ca subiect „Francmasoneria în presa comunistă din România”. Alexandru Rufanda din Londra, istoric al Francmasoneriei la Bolton University, a abordat tema „Nicolae Paulescu – omul din spatele măștii academice” iar Ovidiu Lazăr din Iaşi, conf. univ dr. la Universitatea de Artă George Enescu şi regizor la Teatrul Național din Iași, a ales să vorbească „Despre cuvânt, fundament al educației”.
Conferința a fost precedată de o serie de tururi ghidate în Muzeul Francmasoneriei din Oradea. Aproximativ 150 de invitați au putut astfel afla istoria construirii Templului Lojii Regele Ladislau din Oradea dar și amănunte inedite din tumultoasa viață a francmasoneriei orădene de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.
Cu această ocazie a fost lansată, în prezența autorilor, cartea „Conspirație și democrație. Extremisme și antifrancmasonerie în România precomunistă”. Cătălin Turliuc, Cristian Moşneanu și Alexandru Rufanda dar şi editorul lucrării, Ovidiu Lazăr, au susținut scurte prezentări și au oferit autografe participanților. Cartea a fost publicată anul acesta de editura Junimea din Iași. Lucrarea, în mare parte, analizează fenomenul antifrancmasoneriei în România interbelică și modul în care acesta a influențat evoluția politică și socială a țării.
La evenimentele ocazionate de Conferința „Francmasoneria în contextul lumii moderne” accesul a fost gratuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!