În contextul apropierii Paștelui, o sărbătoare în care carnea de miel reprezintă o tradiție esențială, fermierii români se confruntă cu o dublă provocare: restricțiile impuse pe export și scăderea cererii din cauza problemelor recente.
La începutul lunii martie 2025, autoritățile au confirmat un focar de PMR în localitatea Gepiu, județul Bihor. În urma acestui incident, s-au stabilit zone de restricție, pentru a limita răspândirea bolii, iar măsurile afectează în mod specific transportul animalelor vii din județele Bihor și Arad către alte state membre ale Uniunii Europene. Deși restricțiile nu se aplică întregii țări și nu impun o interdicție generală asupra exportului de ovine și caprine, situația a avut un impact semnificativ asupra industriei.
Scăderea prețurilor și impactul economic asupra fermierilor
În timp ce fermierii români se confruntă cu o cerere din ce în ce mai mică pentru carnea de miel, prețurile sunt mult mai scăzute decât în anul precedent.
Ionel Sterp, vicepreședintele Asociației Profesionale a Ciobanilor (APC), subliniază: „Prețurile în viu la en-gros sunt mult mai mici comparativ cu anul trecut. Dacă în 2024, mieii costau între 22 și 23 de lei/kg, anul acesta se vând între 19 și 20 de lei/kg, iar porumbul a crescut semnificativ, de la 70 de bani, cât era în 2024, la 1,10 lei/kg în 2025”.
În județul Bihor, autoritățile române au implementat măsuri rapide pentru a sprijini fermierii afectați de focarul de Pestă a Micilor Rumegătoare (PMR), confirmat în martie 2025.
Luna trecută, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunța că a autorizat puncte de sacrificare temporare pentru miei, având capacitatea de 700-1.000 de capete pe zi, astfel încât animalele să poată fi valorificate în condiții sanitare corespunzătoare, înainte de Sărbătorile Pascale.
În județul Bihor, au fost desemnate următoarele puncte autorizate de sacrificare: SC Toretes SRL din Ciumeghiu, SC Carmangeria Tavi Bogdan SRL din Mihai Bravu și SC Transilvan Biocarm SRL din Beiuș.
Bihoreanul menționează și dificultățile legate de abatoarele din Bihor, afirmând: „Acum așteptăm să vedem dacă vor deschide abatoarele pentru a putea duce marfa măcar în țară. Ne-au spus de la București că avem trei abatoare în Bihor. Vă spun că unul nu funcționează – cel de la Ciumeghiu, iar celelalte două nu ar face față, oricum“.
Sub semnul întrebării
Totodată, vicepreședintele APC a subliniat cu îngrijorare faptul că, la aproape un an de la apariția unui focar în județul Constanța, autoritățile nu au oferit încă un răspuns clar privind originea bolii.

Ionică Sterp / Foto: Facebook
„Au trecut 11 luni și noi nu știm de unde a venit pesta micilor rumegătoare din Constanța, anul trecut. Nici măcar nu știm dacă a existat sau nu. Fermierii au avut pagube mari în 2024 și nu i-a despăgubit nimeni”, a declarat Sterp.
În plus, Sterp a comparat situația din România cu cea a vecinilor din Ungaria, care se confruntă cu aceleași probleme sanitare – Pesta Micilor Rumegătoare și Febra Aftoasă. Cu toate acestea, fermierii unguri continuă să facă exporturi în Uniunea Europeană, în ciuda restricțiilor.
„În Ungaria sunt două probleme: pesta micilor rumegătoare și febra aftoasă. Totuși, ungurii fac exporturi în Europa. Cum de ei pot? Au restricții doar 3-10 km în jurul fermei”, a adăugat acesta, subliniind un posibil paradox în modul în care sunt gestionate măsurile de biosecuritate și impactul lor asupra pieței.
Aceste întrebări subliniază o problemă profundă în sectorul agricol românesc: lipsa de transparență și incoerența în gestionarea crizelor sanitare, care afectează direct fermierii și economia rurală. Sterp sugerează necesitatea unor măsuri mai clare și mai echitabile, care să protejeze atât sănătatea animalelor, cât și viabilitatea financiară a crescătorilor de ovine din România.
Tradițional fără… miel?
Deși tradiția mesei de Paște cu miel rămâne puternică în România, din cauza dificultăților legate de aprovizionare și de scăderea producției interne, fermierii și comercianții se pregătesc pentru un sezon mai greu. Multe dintre persoanele care doresc să aibă friptură de miel de Paște se pot îndrepta spre marile magazine. Unele dintre acestea oferă deja posibilitatea de a rezerva prin aplicații mobile un miel întreg, care cântărește aproximativ 15 kg. Conform fermierilor, anul acesta, mielul în viu se vinde cu 22 de lei/kg, iar carcasa costă 45 de lei/kg.
România exportă anual aproximativ opt milioane de miei, majoritatea către țările arabe. Cu toate acestea, din cauza restricțiilor și a incertitudinii legate de cererea externă, situația este mai complicată.
Ionel Sterp avertizează: „Anul acesta, dacă nu este cerință, arabii vor plăti cât vor dori… Va fi o lovitură economică pentru noi toți. Pot să spun că pierderea din acest an este de minimum 4 lei/kg de miel. Eu nu știu să vă spun dacă am mai avut un an atât de rău din punct de vedere financiar”.
În fața acestei situații delicate, fermierii din județele afectate speră că restricțiile vor fi ridicate în curând și că vor putea reveni la o normalitate a comerțului extern. Un ajutor pentru crescători – spune Sterp – ar fi posibilitatea acordării unei derogări care să le permită ciobanilor să taie mieii direct la stână, în condiții stricte de igienă. Această măsură ar oferi consumatorilor posibilitatea de a alege mielul dorit, care ar urma să fie tranșat pe loc, într-un mediu controlat și igienizat corespunzător.
Acest context tensionat ridică întrebări importante despre gestionarea crizelor sanitare și a impactului acestora asupra economiei rurale din România. Fermierii cer măsuri mai eficiente și mai transparente, în speranța că vor găsi soluții pentru a depăși aceste vremuri dificile.
Trimite articolul
XCiobane, cât porumb vede un miel pana la Paști de vrei sa ceri atâția bani pe el? Ajunge un kg din mielul tău (plin de apa ca doar e tanar) cât un kg de carne de vita. Înțelegem ca e nevoie de bani pentru mașini, dinți de aur, cumetrii prin tara și ca nu mai plătesc arabii cum plăteau, dar intelegeti-ne și voi ca nu avem bani mai mulți si nu ne uscati și voi de bani cu preturile astea.
E foarte bizar cum focarele acestea de pesta a micilor rumegātoare apar în Romania cu precādere în preajma Paṣtelui. La fel ,în preajma Crāciunului izbucnesc epidemii de pestā porcinā africanā, asiaticā, sud americanā,etc care restricţioneazā puternic comercializarea grāsunilor autohtoni.
Dar cu siguranţā acestea sunt doar coincidenţe… Nu vrem sā devenim conspiraţionişti, cā aceia sunt consoderaţi extremişti, suveranişti şi putinişti, nu ?
Trag în mielul lor anual profita de aceasta sărbătoare sa ridice preturile la miei sincer nu vad legătură cu p
Pastele sai sacrifici asa tineri mi se pare un obicei barbar fără rost după Paști doar musulmani mai mănâncă?
Romanul e barbar nu cunosc alta matie sa tina la acest obicei de asacrifica miei doar de Pasti