În baza contractului de finanțare semnat de Primăria Marghita, au început lucrările de execuție a patru blocuri de locuințe pentru tineri. Fondurile necesare sunt alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală a proiectului este de 12,4 milioane de lei, fără TVA, iar primăria s-a angajat că va asigura racordarea blocurilor la utilități până la finalizarea lucrărilor.
Durata maximă de execuție a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii autorizației de construire. Ca urmare, blocurile ar trebui să fie finalizate la începutul anului viitor. Cele patru blocuri vor fi amplasate pe un teren de 3.723 mp, situat pe str. Brândușei nr. 5, în partea estică a municipiului Marghita.
Blocurile vor avea un regim de înălțime parter+două etaje. Fiecare va avea 12 apartamente, câte 4 pe nivel, rezultând un total de 48 de apartamente. Acestea vor fi dotate cu o cameră, bucătărie, baie și hol. Fiecare bloc va avea o suprafață construită de 172,50 mp și o suprafață totală construită desfășurată de 780 mp. Clădirile vor respecta reglementările urbanistice impuse. În zonă se vor amenaja 35 de locuri de parcare normale, 4 locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilități și se vor realiza spatii verzi.
„Scopul acestui proiect este de a asigura locuințe destinate tinerilor care provin din grupuri vulnerabile, acțiune care va fi însoțită și de măsuri de promovare a integrării sociale și economice a acestora”, ne-a precizat primarul Marghitei, Demián Zsolt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!