Scenariu de groază
După partea teoretică ce are loc la sediul DAC, urmează simularea, ce se va desfăşura pe râul CrisulNegru, sectorul Talpoş – Zerind, la frontiera ungară.
„Scopul exerciţiului este de a evalua schimbul de date şi modul de acţiune coordonat între partea română şi cea ungară, în situaţii de ape mari, în vederea gestionării situaţiilor de urgenţă. Se va verifica modul în care primarii şi deţinătorii de lucrări cunosc atribuţiile ce le revin şi acţiunile întreprinse la nivelul localităţilor, pentru conştientizarea populaţiei asupra riscului pe care îl reprezintă inundaţiile” declară Anca Mihociu, purtător de cuvânt la DAC.
Ipoteza exerciţiului prezintă situaţii meteorologice critice, cu ploi şi intensificări ale vântului, ceea ce duce la depăşirea cotelor de apărare pe Crisul Negru şi afluenţii acestuia. Din scenariu fac parte şi infiltraţii în digurile de apărare şi cedarea acestora, dar şi viiturile ce vor produce pagube în localitatea Avram Iancu.
La acţiunile de azi vor fi implicaţi şi reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor şi Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile Avram Iancu, Ciumeghiu şi Zerind.
Carmen Brehoi
Citiți principiile noastre de moderare aici!