Peste numai o săptămână se deschide sezonul 2012 în motociclismul de viteză românesc. Pentru Ionel Pascotă asta înseamnă intensificarea pregătirilor mai ales că în acest an vrea să câştige totul. „Îmi doresc să îmi apăr ambele titluri de campion naţional, la 600 cmc şi 1.000 cmc, să câştig campionatul Europei de Est dar şi Romanian Superbike, ultimele două competiţii la clasa 600 cmc. Una peste alta vreau rezultate şi mai bune decât cele de anul trecut”, spune multiplul campion care conduce clubul cu cele mai bune rezultate în motociclismul de viteză.
Pascotă şi-a propus ca în prima etapă a sezonului, cea de la Serres (Grecia) din 24 martie, să alerge la ambele clase. „În prima etapă de la Romanian Superbike voi concura la ambele clase, chiar dacă ulterior voi concura doar la clasa mică în această competiţie care în acest an este recunoscută şi de federaţie”, a explicat sportivul în vârstă de 32 de ani.
Girocanul şi-a păstrat motoarele din sezonul trecut, Yamaha de 600 cmc şi BMW de 1.000 cmc. Şi bugetul său a rămas în linii mari acelaşi, astfel că sunt destule premise pentru obţinerea unor rezultate notabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!