Parlamentarul va trebui, de acum, să-şi găsească un alt mijloc de locomoţie…
Motivul răcirii relaţiilor între Cornel Popa şi verii lui, Ioan şi Viorel Micula, e lista candidaţilor PNL pentru Consiliul Local Oradea. Mai pe româneşte, magnaţii industriei alimentare şi mass-media ar fi dorit să-şi impună iar oameni de casă în Consiliul Local, aşa cum s-a întâmplat şi în 2004. Astfel au ajuns consilieri locali pe lista PNL personaje precum Daniela Blahuţa, Monica Vid şi Adrian Sere, toţi angajaţi ai grupului de firme Transilvania şi European Drinks.
Una dintre condiţiile impuse însă de Ilie Bolojan pentru a accepta să fie candidatul PNL la Primaria Oradeaa fost tocmai eliminarea unor asemenea compromisuri. „Nu vreau o oaste de strânsură”, declara Bolojan cu ceva vreme în urmă. Pare-se că deputatul Cornel Popa, şef al PNL Bihor, i-ar fi promis lui Bolojan că lista PNL va fi lipsită de oamenii impuşi ai Fraţilor. Schimbarea de direcţie a lui Popa i-a surprins însă pe Micula, cărora le vine greu să accepte acum că nu mai dau ora exactă în PNL Bihor. „Ei au cerut să aibă oameni pe listă, să fie consultaţi, însă li s-au spus clar că nu mai facem greşeala asta. Iar ei s-au supărat”, ne-au spus sub protecţia anonimatului surse din PNL Bihor.
Bolojan se întoarce
În altă ordine de idei, azi va fi numit succesorul lui Ilie Bolojan la conducerea Secretariatului General al Guvernului, în persoana prefectului de Bacău, Gabriel Berca. Cel târziu luni va apărea în Monitorul Oficial numirea acestuia în funcţie.
Astfel, săptămâna aceasta Bolojan îşi încheie conturile cu Guvernul României, urmând ca săptămâna viitoare să se se reînscrie în PNL şi să-şi pregătească campania electorală pentru câştigarea Primăriei Oradea…
Călin Corpaş
Citiți principiile noastre de moderare aici!