Dincolo de satisfacția normală a victoriei, la conferința de presă de după meci, Bihon si Jurnal bihorean l-au întrebat pe noul antrenor al CFR, Sorin Cartu, dacă acesta e stilul pe care dorește să-l imprime echipei: bloc defensiv solid dublat de contraatacuri tăioase.
Deși celebru pentru porecla sa – Sorinaccio – Cârțu s-a arătat nemulțumit de acest tip de joc ultradefensiv al campioanei României, susținând că ar vrea o posesie mai bună a echipei sale. Altfel, crede el, rezultatele pozitive vor întârzia să mai apară pe viitor. Mai pe românește, pe Cârțu îl nemulțumește autobaza și ar schimba ceva în condițiile în care CFR încă trage la titlu și vrea rezultate și în Liga Campionilor.
Același Cârțu spune că lipsa de idei în atac s-ar datora și schimbării sistemului de joc (s-a trecut la un 4-4-1-1), cu care jucătorii nu ar fi încă obișnuiți. ”Îi felicit pe băieţi, am avut în faţă un adversar foarte bun şi bine organizat de la mijloc în sus. Elveţienii au avut o posesie în profunzime, dar cred că ne-am făcut toţi datoria. Vreau la CFR un joc de posesie, CFR nu poate ataca decât poziţional, trebuie să fie echipa care dezvoltă jocul”, a afirmat antrenorul campioanei României despre capitolul unde CFR Cluj suferă.
De asemenea, Sorin Cârțu așteaptă mai mult de la mijlocașii de bandă, pe care i-ar vrea să susțină mai mult apărarea. Miercuri, în benzi au jucat Culio și Hora. Primul a fost desemnat totuși jucătorul meciului de către UEFA. Al doilea a fost schimbat însă în minutul 54 cu Emmanuel Kone, acesta din urmă având un randament peste cel al jucătorului venit de la Bistrița.
Tehnicianul spune că nu a avut emoții la titularizarea lui Rada ca fundaș stânga, jucător pe care chiar el l-a promovat la Craiova, în 2002-2003. Potrivit lui Sorin Cârțu, fundașul autor al primului gol ceferist poate juca atât în centrul apărării cât și în lateral. ”Nu a fost introdus în echipă pe alte criterii decât de valoare. Ştiu ce poate, este crescut de mine la Universitatea Craiova”, a declarat Cârțu despre soluția Rada.
Finalmente, proaspătul antrenor ceferist nu a părut exaltat de victoria împotriva campioanei Elveșiei. Cârțu e convins că a câștigat ”doar prima bătălie, însă războiul e foarte lung”.
CĂLIN CORPAȘ
Citiți principiile noastre de moderare aici!