În timp ce Jiul, FC Drobeta, FC Baia Mare şi chiar UTA nu ştiu încă dacă vor juca în prima etapă a returului, situaţia la FCBihor nu este considerată dramatică. Asta şi după ce Consiliul Local a virat două miliarde de lei vechi, mare parte din bani fiind folosiţi pentru plata unui salariu majorităţii jucătorilor din lot, a antrenorilor şi a angajaţilor. „Avem o rază de lumină şi din partea Consiliului Judeţean, după discuţia avută cu preşedintele Radu Ţîrle. Avem promisiuni că vom primi un miliard de lei vechi în zilele următoare şi vreau să le mulţumesc celor două consilii. Chiar dacă am fost acuzat că sunt excesiv de optimist, spun că situaţia e grea la noi, dar nu critică. Nu vom ajunge să fim în situaţie de neprogramare în campionat”, spune preşedintele Ioan Lucian.
Asta deşi FC Bihor are la oră actuală 12 jucători „memorandişti”: Ambruş, Ban, Cosma, Dianu, Indrieş, Lupaşcu, Opriceană, Pascal, D. Paul, Ş. Pop, Tînc şi Voicu. „Cu unii suntem în negocieri de eşalonare, Tînc şi Indrieş au promis că-şi retrag memoriile, iar în cazurile Ambruş, Dianu şi Lupaşcu sunt câteva vicii şi am depus recurs. Lui Opriceană şi Cosma trebuie să le plătim sumele datorate”, a precizat preşedintele. O veste bună a venit şi de la Honved, clubul maghiar virând prima tranşă de 4.000 de euro din cei 16.000 euro datoraţi către FC Bihor în contul transferurilor juniorilor Moga şi Remeş.
Variantă pentru Lupaşcu
Lucian a anunţat că atacantul Paul Sanda a acceptat diminuarea contractului cu 50%, iar Miheş şi Ardelean au renunţat la 20% din salariu şi au fost cooptaţi în lotul lărgit. Sanda se află în perioada de recuperare după fractura de maleolă suferită în finalul turului. Un alt atacant ar putea să părăsească FC Bihor până în vară. „I-am propus lui Lupaşcu să renunţe la 45% din salariu, o reeşalonare a restanţelor până în iunie şi atunci îl lăsăm până în vară împrumut la Luceafărul”, a explicat şeful clubului.
Şansă pentru Luca
S-a reglementat şi situaţia atacantului Robert Elek, care nu a făcut deplasarea la Fortuna Covaci din cauza unor inadvertenţe contractuale. „S-a rezolvat problema. Au fost nişte lucruri legate de salarizarea lui”, a explicat preşedintele Ioan Lucian, după discuţia avută luni cu Elek şi impresarul Ionel Codoban.
Cu toate că au trei atacanţi în lot, preşedintele FCB a dezvăluit că sunt şanse şi pentru legitimarea lui Cristi Luca. „Avem un sponsor care se angajează să-i plătească salariul până în vară. Luca este dorit foarte tare în lot şi de Dan Dobai, iar în aceste zile urmează să luăm o decizie”. „Cu toţi jucătorii noi avem contracte semnate, avem acordurile de transfer, mai trebuie doar să le vizăm la FRF”, a mai adăugat Lucian.
TEODOR BIRIŞ
FC Bihor a stins „lanterna roşie”
Citiți principiile noastre de moderare aici!