Înghesuială mare în vestiarul FC Bihor la reunirea lotului. Nu mai puţin de 50 de jucători au fost prezenţi la întâlnirea cu noul antrenor. Acesta este Gheorghe Ghiţ, tehnicianul provenit de la CF Liberty, care are în palmares două titluri naţionale cu juniorii B şi A, precum şi o clasare pe locul 4 cu echipa de seniori. Fostul antrenor Dan Dobai nu a mai ajuns la stadion, întrucât a fost anunţat duminică seara că s-a decis numirea unui nou tehnician, astfel că s-a evitat o situaţie neplăcută ca FC Bihor să aibă doi antrenori la reunire. „Este o decizie luată în ultimele 48 de ore. Hotărârea a fost luată de cei care se ocupă cu venirile şi plecările la club. Cu siguranţă ne vom despărţi de Dan Dobai în condiţii amiabile”, a explicat preşedintele Ioan Lucian, care nu a exclus posibilitatea ca fostului antrenor să i se propună să rămână la Centrul de copii şi juniori.
Tînc a absentat
Dacă la reunire au participat 50 de jucători, singurul absent nemotivat a fost fundaşul Andrei Tînc. „Nu ne-a anunţat că nu vine. Ştim doar că a fost în vacanţă în Spania şi că există în continuare interes din partea clubului Astra pentru el”, a spus Lucian. Media de vârstă a celor prezenţi este destul de scăzută, marea majoritate fiind jucători aflaţi în jurul vârstei de 20 de ani.
După mesajele de bun venit, jucătorii s-au dezechipat şi au ieşit la antrenament sub comanda antrenorului Gheorghe Ghiţ, şedinţa de pregătire fiind condusă de preparatorul fizic Marius Marinău.
La 34 de ani, Ghiţ s-a declarat onorat că a fost ales să pregătească FC Bihor în acest sezon. „Sunt onorat şi vin cu entuziasm să pregătesc FC Bihor. Sper ca împreună cu staff-ul tehnic să facem o treabă cât mai bună. Îmi propun să câştigăm fiecare meci. În această săptămână trebuie să facem o selecţie astfel încât să rămână un lot de 25 de jucători. În principiu ne vom baza pe o echipă tânără”, sunt primele gânduri ale noului tehnician.
LOTUL DE JUCĂTORI
Portari: Călin Fildan, Răzvan Bonta, Cătălin Bujor (UTA)
Jucători de câmp: Cosmin Letan, Dumitru Muscă, Florin Pop, Adam Achim, Zeno Bundea, Bogdan Iambor, Ciprian Dianu, Remus Benţe, Sorin Tegzeş, Balla Istvan, Răzvan Pocian, Andrei Coroian, Cătălin Chiş, Cristian Butuc, Răzvan Ardelean, Iulian Petrache, Cristian Danci, Alexandru Sorian, Vlad Bibarţ, Marius Huiduc, Alexandru Pintea, Laurenţiu Lobonţ, Novak Roland, Remus Andor, Raul Teşan, Molnar Laszlo, Cătălin Miheş, Alexandru Pantea, Bogdan Roghină, Alexandru Manea (UTA), Dumitru Copil (UTA), Bogdan Toc (UTA), Sergiu Mateoc (LPS Bihorul), Birtalan Botond (Kecskemet), Andrei Sulea, Răzvan Caciora, Bogdan Ţoca, Răzvan Lupu, Alexandru Bârsan, Petru Cârmaci, Adrian Markus, Alexandru Avramescu, Alexandru Florean (toţi Liberty), Mihai Deaconescu (CSM Rm. Vâlcea), Sergiu Buda, Daniel Oberşterescu (ex-Poli II Timişoara) şi Juan Manuel Gomez (Liverpool FC Montevideo).
Teodor Biriş
Citiți principiile noastre de moderare aici!