Stadionul „Iuliu Bodola” a prins viaţă duminică dimineaţa. Vremea bună, duelul cu UTA, compasiunea cu situaţia fără ieşire în care se află FC Bihor, au făcut ca pe stadion să ajungă circa 2.000 de spectatori. O cifră record pentru un meci de campionat şi o atmosferă frumoasă, cu două galerii active pe toată durata jocului. Tribunele populate le-au dat energie orădenilor, care au început bine jocul iar în minutul 7 Trabalka a ratat de două ori şansa deschiderii scorului singur cu excelentul Miron.
În minutele 17 şi 18, orădenii au cerut henţ la intervenţiile ciudate ale lui Burlă şi Botiş, însă centralul Ovidiu Mazilu a lăsat de fiecare dată jocul să continue.
Elanul gazdelor s-a frânt la lovitura liberă executată bine de Burlă, peste zid, mingea a lovit transversala şi apoi a intrat în plasă (0-1). Tot Burlă a executat apoi un corner, Botiş a recentrat şi Curtuiuş din trei metri a punctat cu capul (0-2).
Imbatabilul Miron
În ciuda celor două goluri, bihorenii au continuat să spere. Ember l-a testat pe Miron cu un şut puternic de la 22 de metri, însă fostul portar al Luceafărului a fost în zi de graţie şi a respins în corner de la vinclu (42). Nici Sulea nu l-a putut învinge pe Miron cu un şut de la 12 metri, scos în corner de portar (58). Miron şi-a mai arătat încă o dată forma bună, respingând cu un reflex salvator şutul plasat al lui Ember trimis la vinclu (61). Gonind după gol, orădenii au neglijat faza defensivă iar „Bătrâna doamnă” a profitat. După un contratac purtat de Strătitlă, acesta a centrat la bara a doua de unde Man a reluat mingea cu boltă şi Egri a privit neputincios cum intră în plasă (0-3). În minutul 74 scorul a luat proporţii după o greşeală a lui Mintaş, care a generat un contratac, M. Vlad a scăpat singur, a şutat şi Egri a respins cu piciorul până la Curtuiuş, care a îndeplinit o simplă formalitate (0-4). Un eşec mult prea usturător faţă de realitatea din teren, posibil şi datorită prestaţiei celor doi portari. Nevoit să-l înlocuiască pe Nagy (accidentat), Egri (15 ani) a fost copleşit de miza meciului simţindu-se din plin lipsa de experienţă, normală la vârsta lui, în timp ce în poarta arădenilor Bogdan Miron le-a dat aripi colegilor prin intervenţiile avute.
CASETA TEHNICĂ
FC BIHOR – UTA „BĂTRÂNA DOAMNĂ” 0-4 (0-2)
Stadion Iuliu Bodola. Teren excelent. Spectatori: 2.000
Au marcat: Burlă 20, Curtuiuș 35 și 80, D. Man 74
FC Bihor:Egri – Remeş, Mintaş, Ţoca, N. Lorincz (76 Coroian) – Magda, Haş (70 Arsene) – Cr. Andor (cpt.), Ember, Sulea – Trabalka (62 Al. Maria). Antrenor: Claudiu Mutu
UTA BD: B. Miron – Polgar, Botiş (cpt.), Al. Manea, Burlă – Strătilă (76 M. Vlad), Chindriş, Jorza, Hlistei (59 D. Copil) – Sz. Szekely (68 D. Man), Curtuiuş. Antrenor: Roland Nagy
Cartonaşe galbene: Magda 30, Ţoca 54, Ember 58 / –
Arbitri: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – Cristian Nicolae Lucaci și Radu Despa (ambii din Baia Mare).
Observatori FRF: Vasile Marc (Cluj-Napoca), Cristian Petropulos (Alba Iulia)
FOTBAL – LIGA 2 – SERIA 2
Rezultate consemnate în etapa a X-a:
CSM Râmnicu Vâlcea – Olimpia Satu Mare 2-0 (0-0). M. Staicu 49 şi 63
FC Braşov – CS Mioveni 0-0
FCM Baia Mare – Universitatea Cluj 0-1 (0-0). Ursu 86
FC Caransebeş – Gaz Metan Mediaş 0-5 (0-3). Abrudan 30 şi 33, Llullaku 42, Buziuc 80 şi 90+3
Metalul Reşiţa – Unirea Tărlungeni 3-1 (1-1). Skraparas 39, Feher 68, Maissiat 73 / Monea 4
FC Bihor Oradea – UTA Bătrâna Doamnă 0-4 (0-2). Burlă 20, Curtuiuş 35 şi 80, Man 74
Chindia Târgovişte – Şoimii Pâncota 2-0 (0-0). Anton 54, L. Mihai 89
CLASAMENT
1. FCM Baia Mare 10 6 3 1 17 – 6 21 +6
———————————————————————————————-
2. CSM Rm. Vâlcea 10 6 3 1 14 – 8 21 +6
3. Chindia Târgovişte 10 6 2 2 18 – 8 20 +5
4. UTA Bătrâna doamnă 10 5 4 1 22 – 11 19 +4
5. Gaz Metan Mediaş 10 4 4 2 14 – 9 16 +1
6. FC Braşov 10 3 6 1 13 – 10 15 0
——————————————————————————————–
7. Şoimii Pâncota 10 4 2 4 9 – 12 14 -1
8. Olimpia Satu Mare 10 4 2 4 14 – 12 14 +2
9. CS Mioveni 10 3 3 4 13 – 11 12 0
10. Universitatea Cluj 10 3 1 6 5 – 8 10 -5
———————————————————————————————-
11. FC Caransebeş 10 3 1 6 11 – 19 10 -5
12. FC Bihor 10 3 1 6 8 – 18 10 -8
———————————————————————————————
13. Unirea Tărlungeni 10 1 3 6 10 – 19 6 -9
14. Metalul Reşiţa 10 1 1 8 9 – 25 4 -11
Promovează direct în Liga 1 echipa clasată pe primul loc după disputarea play-off-ului. Echipa de pe locul 2 va disputa un dublu baraj, prima dată cu formaţia de pe locul secund din Seria 1, după care învingătoarea va întâlni echipa de pe locul 12 din Liga 1.
Retrogradează direct la finalul sezonului regulat echipele de pe locurile 13 şi 14. După disputarea play-out-ului vor mai retrograda ultimele trei echipe. Echipele de pe locurile 9 în cele două serii vor susţine un baraj, iar învinsa va retrograda şi ea.
Etapa viitoare (sâmbătă, 31 octombrie, ora 11:00): Şoimii Pâncota – CSM Râmnicu Vâlcea, Olimpia Satu Mare – FC Braşov, CS Mioveni – FCM Baia Mare, Universitatea Cluj – FC Caransebeş, Gaz Metan Mediaş – Metalul Reşiţa, Unirea Tărlungeni – FC Bihor Oradea, UTA Bătrâna Doamnă – Chindia Târgovişte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!