Bihorenii au acceptat propunerea aradenilor, astfel ca partida se va disputa in nocturna, sambata, de la ora 18:00 pe Stadionul Francisc Neuman, dar nu va fi transmis la TV. Partida va fi arbitrată de Paul Unimatan – Ioan Onicaş (ambii din Zalău), Flaviu Damaschin (Timişoara), rezervă Alin Roşu (Timişoara), iar observator FRF a fost delegat clujeanul Marian Salomir.
„S-au fixat data şi ora acestui joc. Schimbări nu mai pot interveni decât în cazuri speciale, cum ar fi televizarea meciului, la solicitarea postului care ar transmite întâlnirea”, spune organizatorul de competiţii al FC UTA, Dorin Stana.
FC Bihor face victime
FC Bihor contribuie la permutările de antrenori din Seria a II-a a Ligii a II-a. Trei dintre echipele învinse de orădeni în ultima lună şi-au înlocuit antrenorii. Primul demis a fost Ionuţ Popa de la Poli Iaşi înlocuit cu Adrian Falub, tehnician care a cochetat câteva zile şi cu FCB. Popa nu a rămas pe dinafară şi a semnat între timp cu CS Mioveni.
După etapa de sâmbătă, Marius Baciu şi-a înaintat demisia de la Unirea Alba Iulia, iar orădeanul Adrian Anca a fost demis de la FC Silvania Şimleu.
FC Bihor împarte primul loc cu Petrolul
Citiți principiile noastre de moderare aici!