Dintre grupele FC Bihor cel mai bun rezultat l-a obținut echipa 2004, antrenată de Marius Suciu, care s-a clasat pe primul loc din 11 echipe.
În grupă, a câştigat patru meciuri (2-1 cu Academia Hagi, 7-0 cu Sportul Șimleu, 6-1 cu Atletic Zalău și 3-2 cu CFR Cluj) pierzând cu 2-4 cu Luceafărul Cluj.
În semifinale, FCB a dispus cu 3-1 de Primavera Satu Mare, iar în finala mare s-a revanșat în fața celor de la Luceafărul Cluj, scor 3-0.
„Felicit întreaga echipă, în primul rând pentru jocul practicat la acest turneu, dar și pentru performanța reușită, câştigând în faţa unor echipe valoroase”, a declarat antrenorul Marius Suciu, care i-a remarcat pe Dominic Bot (desemnat cel mai bun portar al turneului) și pe jucătorii Andreas Știube, Kovacs Mark, Antonio Hadade, Aris Morar și Horea Lazăr.
Din echipa câștigătoare au mai făcut parte şi Geremi Demeter, Andrei Zodi, David Pop, Bogdan Sala, Mădălin Bursașiu, Patrik Gante, George Mada și Lucian Mănoiu.
O comportare apreciată a avut şi grupa 2005, antrenor Lucian Ciocan, care s-a clasat pe locul 2, după cinci victorii şi o singură înfrângere. Principalul marcator al echipei orădene a fost Răzvan Sotiuț – 11 goluri.
La categoria 2002, antrenorul Lucian Ulici şi-a împărţit lotul în două echipe, FC Bihor B a ocupat locul III, iar FC Bihor A s-a clasat pe locul VI. În finala mică, jucătorii antrenorului Ulici au întâlnit echipa FC Mara Baia Mare, pe care au învins-o la penalty-uri, după ce portarul Eduard Beke a parat primele patru lovituri de departajare. La sfârşitul timpului regulamentar de joc scorul a fost 0-0.
Citiți principiile noastre de moderare aici!