Chiar dacă joi au anunţat că se vor pronunţa în 48 de ore de la terminarea procesului, oficialii Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne au trimis vineri un fax prin care au precizat că verdictul va fi făcut public abia luni, 18 iulie, în jurul prânzului. Astfel că suspansul se prelungeşte. Faxul a fost trimis către toate cele trei cluburi care au deschis procese cu Federaţia Română de Fotbal pe tema neobţinerii licenţei pentru prima ligă: FC Bihor Oradea, Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa.
Suspansul de prelungeste pentru FC Bihor: TAS da verdictul luni
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
În sala de tenis de la complexul Era Park s-a desfășurat sâmbătă prima etapă a Campionatului International de tenis de masă pe echipe, organizat de Asociația Sportivă Internațională „Table Tennis Without Borders”.
România
Nudurile create virtual cu fețele mai multor eleve au fost distribuite băieților din liceu prin intermediul Instagram și Whatsapp, în Arad.
Mapamond
Rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut duminică, 19 ianuarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dinicu Braghină nu este doar jurnalist, ci și un pasionat colecționar, care, de-a lungul a peste patru decenii, a adunat o colecție remarcabilă de aparate audio-vizuale.
Bihon CSM Oradea
Antrenorul echipei CSM CSU Oradea, Cristian Achim, a recunoscut superioritatea adversarei în derby-ul cu U BT Cluj-Napoca, pierdut cu scorul de 73-92.
Citiți principiile noastre de moderare aici!