Nu e uşor să revii când eşti condus cu 0-2 şi ţin să îi felicit. Spre lauda noastră am reuşit să revenim. Am întâlnit o echipă bună, preocupată de fotbal. A fost un joc echilibrat. Chiar dacă FC Bihor a avut mai mult posesia, în afara golului anulat nu şi-a creat alte ocazii, iar noi am avut prin Tibi Moldovan. Sunt mulţumit de rezultat. Cei care au intrat au venit cu un plus şi ne-au ajutat să revenim”.
Italianul Leonardo Gabbanini a pus eşecul pe seama căderii fizice din partea a doua şi pe arbitraj. „În prima repriză am reuşit lucruri bune, însă după pauză nu am mai avut bagheta magică şi s-au văzut problemele fizice. Cred că băieţii au dat totul pe teren. Încă suntem în dificultate. Am făcut greşeli de echipă tânără mai ales la goluri. Am fi putut juca mai bine dacă era alt arbitru. Cred că penalty-ul a fost inventat, am avut şi un gol anulat…Însă nu aveam voie să fim egalaţi de la 2-0 chiar dacă au fost aceste decizii. Dacă am fi câştigat criza s-ar fi terminat”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!