O singură victorie pe teren propriu este bilanţul FC Bihor în acest tur de campionat. „Roş-albaştrii” suferă din greu când joacă în faţa suporterilor indiferent de adversarul pe care îl are în faţă, pornind de la Jiul, U Cluj sau FC Argeş şi terminând cu Minerul Lupeni. Ar cam fi timpul ca fotbaliştii să arate că au valoare şi că eforturile financiare care se fac din bani publici îşi au rostul.
Orădenii vor avea în faţă o echipă disperată, la care jucătorii nu şi-au luat banii din luna mai şi fac practic voluntariat. FC Baia Mare are în componenţă jucători experimentaţi precum Bota, Drule, Şomcherechi, Iaţu, Rednic, B. Pereş sau Roszel. „Noi sperăm ca, în ciuda tuturor problemelor cu care ne confruntăm, să venim cu un rezultat favorabil de la Oradea“, a spus antrenorul Florin Fabian.
Partida va fi arbitrată de Romulus Pop (Târgu Mureş) – Costin Florescu (Satu Mare), Dan Gabriel (Timişoara), rezervă Dan Gherle (Cluj). Observatori FRF au fost trimişi Sorin Vădana (Cluj) şi Iosif Vigu (Satu Mare).
Echipe probabile
FC Bihor: Pascal – Ţîrca, Tînc, Cosma, Dianu – Fl. Pop, C. Străuţ, C. Bucur, Floruţ – Bundea – P. Sanda. Antrenor: Ioan Petcu
FC Baia Mare: Bota – Duruş, Hotico, Drule, Şomcherechi – Bichiri, Iaţu, Ernszt, D. Rednic – Fl. Achim, Roszel. Antrenor: Florin Fabian
Celelalte meciuri: Fortuna Covaci – Minerul Lupeni, FC Silvania – CS Otopeni, CSM Rm. Vâlcea – FCM Târgu Mureş, Dacia Mioveni – FC Argeş, U Cluj – FC Drobeta, UTA – Arieşul Turda, Jiul Petroşani – Mureşul Deva. Meciul CFR Timişoara – Gaz Metan CFR Craiova nu se mai dispută deoarece echipa timişoreană a fost neprogramată.
Teodor Biriş
Citiți principiile noastre de moderare aici!