„În urma analizei făcute referitor la activitatea sportului orădean, Primăria municipiului Oradea intenţionează să nu mai finanţeze activitatea sportivă a Clubului FC Bihor. Banii destinaţi sportului ar urma să fie direcţionaţi spre sporturile unde Oradea a obţinut rezultate bune, respectiv baschet şi polo”, este comunicatul sec, emis vineri, de Serviciul Comunicare din cadrul Primăriei.
Vestea vine ca o supriză partială pentru cei direct interesați, cu atât mai mult cu cât reprezentanții Municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor FC Bihor s-au arătat, mereu, lipsiți de entuaziasm în ceea ce privește finanțarea clubului.
Doar un investitor mai salvează clubul
„Acum am aflat, prin acel comunicat de presă”, ne-a declarat Șerban Ovidiu Morcan, președintele FC Bihor, omul liberalilor în club. „Mie îmi expiră mandatul în două săptămâni, nu sunt obligați să-mi comunice. Am înțeles că ei și-au analizat cheltuielile și au decis în acest fel”, spune acesta. Morcan punctează trei variante pentru viitorul FC Bihor: preluarea obligațiilor Primăriei de un finanțator privat – opțiune improbabilă din moment ce acest salvator nu s-a arătat încă, retrogradarea echipei în ligile inferioare 3 sau 4 sau, cea mai pesiminstă – „închidem boldul”. La nivelul Primăriei, decizia a fost luată de primarul Ilie Bolojan împreună cu viceprimarul Ovidiu Mureșan, care au analizat datele financiare ale clubului vreme de o săptămână.
„Am făcut o estimare a cheltuielilor care vor urma și nu putem continua această finanțare în anii care vin. Cu un partener privat care să plătească salariile jucătorilor, poate am fi reușit să contribuim la alte cheltuieli. Noi punem, în continuare, la dispoziția clubului, baza sportiveă”, ne-a declarat Eduard Florea, city-managerul Oradiei.
În prezent, FC Bihor este finanțat în părți egale de Consiliul Local Oradea și de Consiliul Județean Bihor. Alocarea pe această jumătate de an a fost de 1,25 milioane de lei pentru fiecare dintre cele două foruri. Primăria a virat 900.000 de lei până acum. Consiliul Județean va primi luni o adresă oficială prin care este informat de decizia executivului local de a opri finanțarea clubului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!