Se va întâmpla marți, 7 noiembrie, de la ora 18:00, în compania echipei Phoenix Buziaș, meci care va conta pentru etapa a XI-a din Liga 3, Seria 8.
Partida a fost programată inițial la ora 14:00 și s-ar fi jucat cu un stadion aproape gol în condițiile în care la aceea oră adulții sunt la serviciu iar elevii la școală. FRF a aprobat solicitarea clubului orădean, astfel că suporterii vor putea asista într-un număr cât mai mare la duelul cu una din fruntașele Seriei 8.
[eadvert]
Într-o altă ordine de idei, au mai rămas circa 250 de bilete pentru meciul din Cupa României cu Dinamo București, care se pot achiziționa online de pe site-ul clublului sau de pe eventbook.ro.
Deplasare dificilă la Peciu Nou
Până la meciurile din nocturnă, liderul FC Bihor are parte de o deplasare grea pe terenul echipei CSC Peciu Nou, care a urcat pe locul 3 după victoria cu 3-1 administrată etapa trecută lui Poli Timișoara.
La Peci Nou joacă foștii „poliști” Mera, Scutaru și Enciu, iar pe teren propriu echipa bănățeană este neînvinsă în acest sezon, având 3 victorii și o remiză. Partida este programată de la ora 15:00.
„Trebuie să avem încredere în noi, în potenţialul nostru. Sigur că întâlnim un adversar puternic, un adversar incomod pentru un joc de deplasare, pentru că au în componenţă 5-6 jucători de Liga I. Întâlnim un adversar cu o experienţă foarte bogată, dar vom juca pe un teren care, din punctul meu de vedere, nici pe ei foarte mult nu i-ar avantaja, pentru că, din câte am înţeles, suprafaţa de joc este destul de rea, terenul mic, îngust şi denivelat. Însă din acest punct de vedere nu vom avea nicio scuză, pentru că şi ei au jucători de calitate, care pot fi afectaţi de starea terenului. Au un plus din punctul de vedere al agresivităţii şi al fizicului, pentru că sunt o echipă masivă, agresivă. Astfel, aici un pic eu sunt temător, dar din punct de vedere fotbalistic, nu, pentru că noi nu am întâlnit până acum o echipă pe care să nu o dominăm în proporţie de 75 la sută”, a declarat antrenorul principal Florin Farcaş.
În tur, FC Bihor a învins cu 2-0 prin dubla reușită de Sergiu Jurj în ultimul sfert de oră.
Nu vor efectua deplasarea Andrei Gal, Bogdan Vasile şi Marius Hosu, toți cu probleme medicale.
Trimite articolul
XDupă ce dreac mai cu o zi înainte în Timiș? Numa se cheltuie bani degeaba!
-
Etapa trecuta au plecat înainte cu o zi la 90 de km…risipa de bani
Etapa trecuta au fost în Arad și au plecat înainte cu o zi..au dormit la hotel de lux…al.lui Tucudean…risipa de bani.intelegeam daca erau 300 de km și erau macar in liga a 2a.au jucat la o ora jumate cu.masina.dar așa? risipa de bani publici