Cel mai „şifonat” a ieşit fundaşul stânga Adam Achim, care s-a ales cu o fractură de claviculă, cu deplasare, în urma duelului cu Galan. Oasele au fost fixate bine de medicul ortoped şi se pare că nu va mai fi nevoie de intervenţie chirurgicală. O decizie finală va fi luată totuşi peste două săptămâni. Alin Iova, medicul echipei, estimează că dacă totul decurge normal, Achim ar putea reveni pe teren la sfârşitul lunii noiembrie sau începutul lui decembrie.
Celălalt accidentat cu argeşenii, Cristian Cigan a suferit o luxaţie la degetul mare de la piciorul drept şi i s-a indicat repaos total o săptămână. Dacă nu apar alte probleme, Cigan ar putea fi apt pentru jocul de acasă cu Metalul Reşiţa, programat în 4 octombrie.
Pentru următoatele două jocuri, joi acasă cu U Cluj şi duminică în deplasare la CSM Rm. Vâlcea, staff-ul tehnic nu va putea conta pe serviciile tinerilor Nichita şi Bactăr. Primul se reface după o entorsă de gleznă, iar al doilea o leziune la genunchi.
Plătesc şi pensionarii
Conducerea clubului a decis ca la meciul FC Bihor – U Cluj de joi, ora 16:00, doar copii sub 14 ani să poată intra gratuit, astfel că pensionarii care vor dori să asiste vor scoate din buzunar 10 lei, preţul unui bilet de acces la jocul din „şaisprezecimile” Cupei României Timişoreana. Biletele se pot achiziţiona începând de miercuri, între orele 11-15 de la sediul FC Bihor (str. Iosif Vulcan, nr. 11), iar în ziua meciului se vor vinde şi la Stadionul Iuliu Bodola începând cu ora 12:00.
Cheltuielile pentru organizarea unui meci de Cupa României sunt destul de mari, numai pentru arbitri şi observatori, FCB trebuind să plătească o sumă netă de 7.160 lei, la care se adaugă ambulanţa, firmă de pază, etc. În aceste condiţii, clubul orădean ar trebui să vândă peste 1.000 de bilete pentru a-şi scoate cheltuielile de organizare.
Dacă nu se acoperă, contribuie şi U Cluj, la fel cum cele două cluburi îşi vor împărţi şi eventualul profit, după ce se scad cheltuielile de organizare. Altfel, FRF premiază învingătoarea cu 6.000 euro, iar învinsa cu 3.000 euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!