Cum jucătorii şi antrenorii şi-au făcut datoria prin rezultatele obţinute, se aşteaptă acum ca staff-ul administrativ să reuşească să aducă la liman situaţia din punct de vedere financiar. „Prioritatea numărul unu este reglarea situaţiei financiare. La zi nu cred că este posibil, dacă nu s-a putut în aceste şase luni, dar măcar pe aproape.
Nu pot spune că nu s-au făcut eforturi în acest sens, dar s-a ajuns la finalul campionatului. Sunt trei-patru-cinci salarii restante şi aici nu e vorba doar de antrenori şi jucatori ci de toţi care muncesc la acest club. Orice discuţie despre viitor, despre strategia de urmat, este greu de purtat până nu se rezolvă aceste probleme”, spune antrenorul Dan Dobai, care în acest retur a primit doar un salariu…cel pe ianuarie.
Tehnicianul consideră returul ca fiind unul reuşit din punct de vedere fotbalistic, „dacă ţinem cont de unde s-a pornit, că bugetul de transferări a fost zero, că au existat tot timpul restante salariale şi că s-a plătit doar o primă de joc”. „În acest retur s-au pierdut 10-12 puncte pe lipsă de concentrare, de motivaţie şi stare emoţională deficitară generate de problema din afara terenului. Aceasta este realitatea”, a mai adăugat Dobai.
T.B.
Marius Vizer este interesat de FC Bihor
Lukacs şi Tînc sunt doriţi de Astra Ploieşti
Citiți principiile noastre de moderare aici!