Asociația Suporterilor FC Bihor va organiza sâmbătă, 7 februarie, cu începere de la ora 15:00, un marș de solidaritate și susținere a clubului care trece prin momente critice.
Startul se va da de la ora 15:00 de pe platoul din fața Magazinului Crișul și va urma traseul Str. Republicii (pietonal) – Piața Ferdinand – Primăria Oradea – Piața Unirii (statuia Mihai Viteazul).
„În urma mitingului de miercuri, când, în pofida vremii nefavorabile, ne-am strâns peste 250 de suporteri, într-o demonstrație de prețuire a clubului, am hotărât să încercăm organizarea unui marș pe traseul Magazinul Crișul – Piața Unirii, prin care dorim să evidențiem și mai tare atașamentul suporterilor și, astfel, să sensibilizăm orice iubitor al fotbalului, dispus să dea o mână de ajutor clubului, care în această perioadă traversează o perioadă extrem de critică. Sper să ni-se alăture cât mai multă lume în acțiunea de sâmbătă, pentru că FC Bihor este clubul nostru, al tuturor, care ne-a reprezentat, ne reprezintă și dorim să ne reprezinte în continuare”, a declarat Daniel Bokor, președintele ASFCB.
Citiți principiile noastre de moderare aici!