În ciuda vârstei fragede, Markus este responsabilul cu golul la FC Bihor, dar şi la echipa naţională de juniori a României under 19. Marcator încă din prima etapă a campionatului, Markus a ajuns la 12 goluri înscrise în acest sezon, ultimele două chiar duminică sub Dealul Copoului. Atacantul susţine că principalul atu al FC Bihor este unitatea grupului. „Suntem o echipă tânără, dornică de performanţă, care, de la primul jucător şi până la ultimul, ne dorim să jucăm în Liga I cu FC Bihor. Am avut perioade şi bune şi grele, dar am ştiut să fim aproape unul de celălalt în momentele grele şi ne simţim ca o familie. Acest lucru ne-a ajutat enorm de mult să ajungem lideri. Mai avem mult de muncit şi trebuie să tratăm toate meciurile rămase ca fiind decisive”, afirmă Markus.
Markus viseaza promovarea
Pofta pentru promovare a venit o dată cu trecerea etapelor. „Pe parcursul campionatului am văzut şi am simţit că avem un joc bun, că avem nişte baze bine puse şi prin prisma rezultatelor înregistrate am început să sperăm din ce în ce mai mult. Fiecare pas pe care l-am făcut ne-a dat tot mai multă încredere în noi. Îmi doresc să avem un joc cu care să mulţumim lumea şi să promovăm pentru toţi aceşti suporteri minunaţi care sunt în Oradea ”, susţine internaţionalul de juniori, Adrian Markus.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!