“A fost un joc de luptă, antrenant, în care echipa mai valoroasă a câştigat. Vreau să felicit formaţia gazdă, o echipă tânără, ambiţioasă, care a avut momente în care putea înscrie. Mi-au plăcut ca şi grup, nu pot remarca pe cineva individual. Mi-ar părea rău ca Oradea să rămână fără o echipă la acest nivel. Este un oraş cu tradiţie care merită fotbal de calitate. Am fost deranjat de maniera din final, când arbitrul a tolerat intrările dure ale gazdelor. Şi mie îmi place jocul bărbătesc, dar astfel de intrări n-am mai văzut de pe vremea când m-am apucat de fotbal”, a concluzionat Grozavu, care a fost eliminat pentru că l-a făcut nesimţit pe asistent.
Dan Mănăilă era afectat de eşecul suferit, după un joc în care echipa sa a ratat marile situaţii de a marca şi nu a primit un penalty. “Dacă aceşti băieţi şi-ar primi minimum de condiţii, ar avea masă, vitaminizare, cazare, aţi fi şi mai mândri de ei. Jos pălăria în faţa lor. Vreau să felicit oamenii care au fost la meci şi ne-au susţinut. Gazul este o echipă bună, dar dacă era 3-1 la pauză pentru noi nu ar fi zis nimeni nimic. Ne pare rău că nu am obţinut un rezultat bun. Trăim cu speranţa că vom mai continua. Nu ucideţi această echipă!”, a spus Mănăilă. Orădeanul a avut un conflict cu Grozavu în timpul jocului. “Nu accept să-mi fie înjuraţi jucătorii”, a explicat antrenorul orădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!