Omul meciului a fost atacantul Sergiu Jurj, care a reușit să marcheze cele patru goluri cu care „roș-albaștrii” bihoreni s-au impus în județul Arad. Primul gol l-a reuștit în minutul 37 când tizul Călin Jurj a obținut un penalty după duelul cu Șerban, iar Sergiu l-a valorificat înscriind cu un șut pe centrul porții (0-1). Avertizat la faza penalty-ului pentru proteste, Susan și-a lăsat echipa în inferioritate în minutul 44, astfel că FC Bihor a avut o repriză întreagă un om în plus și a profitat din plin în special în ultimul sfert de oră al jocului.
[eadvert]
În minutul 75, Ban a plecat pe contraatac și a pasat pentru Sergiu Jurj, care nu a iertat din 8 metri (0-2). La două minute distanță, Ineul a beneficiat de o lovitură de la 11 metri obținut de Toure, tot el a executat și portarul Pînzariu a reușit să pareze. Gazdele au ratat ocazia să reintre în meci, iar pe final FC Bihor a mai punctat de două ori prin același Sergiu Jurj. În minutul 85 a fructificat o pasă printre fundași și a șutat de la marginea careului poziție lateral stânga pentru 0-3, iar în al doilea minut de prelungiri Chitaș a executat o lovitură liberă, mingea a ajuns la Sergiu Jurj și golgheterul orădean a stabilit scorul final cu un șut din 10 metri (0-4). A fost golul cu numărul 10 reușit de atacantul de 25 de ani al FC Bihor în cele 7 etape desfășurate până acum în Seria 10.
„Mă bucur pentru Sergiu (n.r – Jurj) că are o evoluţie din ce în ce mai bună. Acesta este rolul şi menirea atacantului, să fie prezent acolo unde trebuie să fie. A fost prezent, a fost la locul lui şi a şi înscris. Sigur că mi-aş fi dorit ca şi alţi jucători să fi marcat la acest meci, pentru că au avut ocazii, dar până la urmă sunt bucuros că Sergiu Jurj a înscris, pentru că el este atacantul, iar atacantul are nevoie de goluri”, a declarat antrenorul Florin Farcaş.
„A fost un joc la discreţia noastră. Am întâlnit un adversar destul de arţăgos şi destul de motivat, cred, prin prisma faptului că etapa trecută au pierdut la scor la Timişoara. Pe mine mă bucură faptul că am înscris patru goluri în deplasare, iar tinerii noştri jucători au avut o prestaţie bună. Ne-am creat şi multe alte multe ocazii şi am avut momente bune de joc, dar una peste alta sunt mulţumit şi îi felicit pe băieţi”, a concluzionat Florin Farcaş.
CASETA TEHNICĂ
ACB INEU – FC BIHOR ORADEA 0-4 (0-1)
Au marcat: Sergiu Jurj 38 penalty, 75, 85 și 90+2
ACB Ineu: Merșca – Voștinar (86 V. Roșu) , Clipotă, Șerban, Bekono (73 Nica) – Zdrențan (86 Ioniac) – N. Călin, Buza (46 Miculaiciuc), Susan, Udrescu (68 Banam) – Toure. Antrenor: Cristian Sculici
FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, Sg. Bactăr (67 Al. Popa), R. Farcaș, Al. Stoian (67 L. Ioviță) – B. Vasile (8 Al. Sorian), V. Calugher – R. Gunie (67 Fl. Chitaș), A. Moga, I. Ban (79 A. Militaru) – Sg. Jurj. Antrenor: Florin Farcaș
Eliminări: Sebastian Susan 44 pentru cumul de galbene / –
Arbitri: Norbert Kemenes (Baia Mare) – Ștefan Bîrjac (Păușa – Sălaj), Ioan Adrian Iancău (Zalău)
Observatori FRF: Ionel Poclid și Ioan Mureșan (ambii din Timișoara)
FOTBAL – LIGA 3 – SERIA 8
Rezultate înregistrate în etapa a șaptea:
Avântul Periam – CS Socodor 3-1
ACB Ineu – FC Bihor Oradea 0-4
CSC Peciu Nou – Phoenix Buziaș 2-2
SÂMBĂTĂ – ORA 15:00
Gloria Lunca Teuz Cermei – Poli Timișoara
Progresul Pecica – Șoimii Lipova
CLASAMENT
1. FC Bihor Oradea 7 6 1 0 0 16 – 3 19
2. Șoimii Lipova 6 4 0 2 9 – 5 12
3. Poli Timișoara 6 3 2 1 14 – 4 11
4. Progresul Pecica 6 3 2 1 12 – 9 11
……………………………………………………………
5. CS Peciu Nou 7 3 2 2 9 – 8 11
6. Phoenix Buziaș 7 2 3 2 8 – 8 9
7. CS Socodor 7 2 0 5 7 – 14 6
8. Gloria Cermei 6 1 2 3 4 – 7 5
9. ACB Ineu 7 1 2 4 4 – 14 5
10. Avântul Periam 7 1 0 6 8 – 18 3
Etapa viitoare (13-14 octombrie, ora 15:00): vineri, Avântul Periam – ACB Ineu; sâmbătă, CS Socodor – Phoenix Buziaș, Șoimii Lipova – CSC Peciu Nou, Poli Timișoara – Progresul Pecica, FC Bihor Oradea – Gloria Lunca Teuz Cermei.
Trimite articolul
XNu ați câștigat voi nimic victoria e a arbitrilor în totalitate asa arbitraj numa în ani 80 mai vedeai