Antrenorii Gheorghe Ghiţ, Călin Cheregi şi Florin Andrei au misiunea să facă o echipă cât mai competitivă din cei 27 de jucători de câmp şi patru portari pe care îi au în pregătire. Acum pot alcătui lejer două formaţii, dar până la startul campionatului trebuie să-i găsească pe cei care pot face faţă în primul unsprezece.
„Roş-albaştrii” se antrenează zilnic pe terenul II al Stadionului Iuliu Bodola, şedinţele de pregătire încheindu-se cu jocuri şcoală în care fiecare fotbalist încearcă să impresioneze. Ieri, printre cei 27 de jucători valizi s-au numărat şi patru nume noi: mijlocaşii Iulian Vântură, Florin Prodan, Wilfried Zozo şi fundaşul Victor Opriş. Doar francezul Zozo (25 de ani) şi Prodan (19 ani – CS Domneşti) vor mai fi testaţi în continuare, ceilalţi doi fiind trimişi acasă.
Antrenorul principal Gheorghe Ghiţ consideră că are dubluri pe majoritatea posturilor, în plan mai fiind totuşi unul sau două transferuri. Prioritar este considerat postul de mijlocaş central defensiv, după care lista se va închide.
Patru se recuperează
Nu toţi cei care au semnat cu FC Bihor se pot antrena la capacitate normală. Din cauza accidentărilor suferite Răzvan Lupu, Bogdan Mintaş, Adrian Hadăr şi juniorul Valentin Petricău au un program separat de pregătire coordonat de medicul Alin Iova.
Lupu se recuperează după o pubalgie operată în urmă cu patru luni în Ungaria, iar în cantonamentul de la Băile Felix va putea urma programul echipei.
Atacantul Adrian Hadăr are o entorsă de gradul I la gleznă şi de săptămâna viitoare se va putea pregăti normal.
În schimb, Mintaş şi V. Petricău au suferit intervenţii chirurgicale de ligamento-plastie la genunchi, iar până când staff-ul tehnic va putea miza pe serviciile lor va mai dura.
Mintaş este la şase săptămâni de la operaţie şi cam peste tot atâta timp ar putea fi apt de joc. V. Petricău a fost operat în urmă cu circa două luni, iar peste 8-9 săptămâni ar putea intra în programul normal al echipei. „Amândoi se recuperează rapid şi foarte bine”, spune medicul Alin Iova.
Şase meciuri amicale
FC Bihor va începe seria de jocuri de verificare în timpul cantonamentului de la Băile Felix (24 iulie – 3 august) şi o vor încheia cu o săptămână înainte de startul Ligii a II-a. Orădenii îşi vor măsura forţele cu Crişul Sântandrei (Liga a IV-a – 27 iulie), Naţional Sebiş (Liga a III-a – 3 august), FC Hidişel (Liga a IV-a – 10 august), SC Bacău (Liga a II-a – 17 august), Olimpia Satu Mare (Liga a II-a – 24 august). Adversara din 31 august urmează să fie desemnată în funcţie de adversarul din prima etapă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!