Cu toate că au avut două săptămâni la dispoziție să pregătească meciul cu Fortuna Câmpina, bihorenii s-au întors înfrânți din deplasarea efectuată în județul Prahova, în fața unei formații care a impresionat când a evoluat la Oradea.
Soarta jocului s-a decis în primul sfert de oră, în care prahovenii au profitat de „bulavardele” din apărarea bihoreană, privată de serviciile lui Pascariu, rămas acasă din cauza unei accidentări.
În minutul 4, Chipirliu a pătruns pe partea dreaptă, a pasat în fața porții și Antohi l-a executat pe Fildan din patru metri (1-0).
Nouă minute mai târziu, Fortuna și-a dublat avantajul în urma unei acțiuni la care au conlucrat V. Munteanu și Antohi, iar Honciu a finalizat din interiorul careului mic, plasând balonul în stânga lui Fildan (2-0).
Cu sacii în căruță, gazdele nu au mai forțat părând mulțumite cu avantajul obținut în mod facil.
Fără forță ofensivă
Scenariul s-a menținut și în partea a doua, dar în ciuda apatiei prahovenilor, orădenii n-au reușit să-și creeze ocazii clare la poarta lui Popescu. Posesie în jumătatea adversă, dar fără soluții în apropierea careului.
Singurul care le-a dat oarece emoții a fost tocmai Dobrescu, fotbalist originar din Câmpina, care la 7 metri de poartă nu a reușit execuția adecvată. Nici în atac nu au fost alte variante, întrucât Raymond Lukacs a fost menajat și nu a efectuat deplasarea.
Cu zece minute înainte de final, Fildan a greșit o degajare, mingea a ajuns la V. Munteanu, care a încercat o „scăriță” și portarul orădean și-a răscumpărat vina reușind să salveze.
A rămas 2-0 și pentru FC Bihor urmează confruntarea mult mai importantă cu Șoimii Pâncota, o contracandidată la evitarea retrogradării.
La cum arată acum clasamentul, FC Bihor, Șoimii Pâncota și FC Caransebeș se vor lupta până în ultima etapă a play-out-ului pentru evitarea locului retrogradant și a celui care duce la baraj. Din trei se salvează doar una!
„Nu am jucat decât primul sfert”
Antrenorul Călin Cheregi a tras concluzia la finalul partidei.
„Păcat de începutul de joc compromis de cele două greșeli în apărare, lucru care ne-a costat. Practic, am început jocul de la 0-2. Nu am venit aici pentru a ne baricada, am încercat să jucăm deschis, poate chiar să ne surprindem adversarul, dar am făcut cele două greşeli foarte mari în defensivă şi nu am mai avut puterea să întoarcem jocul. Oricum, îi felicit pe jucătorii mei pentru prestaţia ceva mai bună din repriza a doua, atunci când ne-am apropiat de ceea ce aş vreau eu să jucăm. Felicit echipa gazdă pentru sportivitatea de care a dat dovadă, atât în teren cât și în afara lui”, a spus Cheregi.
De partea cealaltă, Aurelian Stamate a fost nemulțumit în ciuda victoriei. „Nu am jucat decât primul sfert de oră, apoi… nimic. Nu zic să mai fi marcat, dar măcar să fi făcut spectacol şi să fi văzut atitudine… Din păcate, atâtea mofturi adunate la un loc, nu am mai văzut… Încerc să le explic unora dintre jucători că dacă te mulţumeşti cu o astfel de atitudine, înseamnă că nu vrei să progresezi şi nu vrei să joci la un nivel superior, dar degeaba…”, a declarat tehnicianul gazdelor pentru sportcampina.ro.
CASETA TEHNICĂ
FORTUNA CÂMPINA – FC BIHOR 2-0 (2-0)
Stadion Poiana. Spectatori: 500. Teren bun.
Au marcat: Antohi 4, Honciu 13
AFC Fortuna: I. Popescu – Birău, M. Marin (cpt.), Şandru (89 Crișan), G. Damian – Mihai Stancu, Minciună – V. Munteanu, Honciu, Antohi (85 Asanache) – Chipirliu (70 Zsiga). Antrenor: Aurelian Stamate
FC Bihor: Fildan – Fl. Pop, Letan, Fl. Lazăr (cpt.), Lorincz – C. Străuţ (72 Haș), Mădălin Stancu – Nichita (57 Dobrescu), Sorian, R. Lupu (46 Bactăr) – Cr. Cigan. Antrenori: Călin Cheregi și Lucian Ciocan
Cartonașe galbene: Birău 60 / Lorincz 61, Bactăr 79, M. Stancu 90+2, Fl. Lazăr 90+4
Arbitri: Claudiu Marcu (Constanţa) – Ovidiu Aruşoaie şi Florin Mihai Cosma (ambii din Piatra Neamţ)
Observatori FRF: Laurențiu Vărgatu (Brăila) și Constantin Constantinescu (Slatina).
FOTBAL LIGA 2 SERIA 2
Rezultate consemnate în etapa a XIII-a:
CS Mioveni – CSM Rm. Vâlcea 2-1 (0-0). Galan 65 penalty, Răuță 90+2 / Codin 90
Șoimii Pâncota – Metalul Reșița 0-0
Fortuna Câmpina – FC Bihor 2-0 (2-0). Antohi 4, Honciu 13
FC Caransebeș – FC Olt Slatina 1-2 (0-1). Himcinschi 79 / V. Gheorghe 13, Blănaru 89
Unirea Tărlungeni – ACS Poli Timișoara 1-1 (0-1). Forika 49 / Keita 23
Olimpia Satu Mare a stat.
CLASAMENT
1. ACS Poli Timişoara 12 9 1 2 20 – 5 28 +10
—————————————————————————————-
2. Fortuna Câmpina 12 7 3 2 20 – 13 24 +6
3. Metalul Reşiţa 12 7 3 2 16 – 10 24 +6
4. CS Mioveni 12 6 2 4 11 – 9 20 +2
5. Unirea Tărlungeni 12 4 4 4 11 – 11 16 +1
6. CSM Rm. Vâlcea 12 3 6 3 9 – 8 15 -6
7. FC Olt Slatina 12 3 6 3 12 – 12 15 -3
8. Olimpia Satu Mare 11 4 1 6 9 – 12 13 -2
9. Şoimii Pâncota 12 1 5 6 12 – 17 8 -13
——————————————————————————————-
10. FC Bihor Oradea 11 1 4 6 5 – 14 7 -8
——————————————————————————————-
11. FC Caransebeş 12 1 3 8 8 – 21 6 -12
Etapa viitoare(22 noiembrie, ora 11:00): ACS Poli Timișoara – CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reșița – CS Mioveni, FC Bihor Oradea – Șoimii Pâncota, Olimpia Satu Mare – Fortuna Poiana Câmpina, Unirea Târlungeni – FC Caransebeș. FC Olt Slatina va sta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!