A fost un joc deschis, cu garda jos, în care orădenii au fost cu ratările în timp ce braşovenii au marcat la aproape fiecare incursiune în careul advers, unde naiva defensivă orădeană a fost o victimă uşoară. O eficienţă demnă de invidiat a echipei pregătite de Adrian Szabo, care a venit la Oradea după un 11-2 aplicat juniorilor Reşiţei.
FC Bihor a început curajos partida cu un trident ofesniv în care fundaşul Mintaş a fost utilizat vârf central. Un debut de meci în care orădenilor le-au fost refuzate două penalty-uri în minutele 5 şi 12, când Andor, respectiv Sulea au fost busculaţi în careu de Poverlovici, respectiv Letan. Un semn şi din partea arbitrilor că gazdele n-au nicio şansă.
Frustrarea a fost şi mai mare pentru că imediat după faza de penalty la Sulea, braşovenii au dezvoltat un contaatac rapid şi Vl. Olteanu l-a învins pe Kiraly cu un şut plasat de la 12 metri. 0-1, la prima fază în care „stegarii” au intrat în careul orădean!
Arbitraj defavorabil
Orădenii au marcat în minutul 17, însă reuşita lui Magda venită după centrarea lui Ember a fost anulată la semnalizarea asistentului Szekely.
Lorincz a trecut pe lângă egalare, însă mingea trimisă de el cu capul a ocolit de puţin poarta lui Căucă (20). A urmat contra rapidă a oaspeţilor, Ene singur a pasat în careu şi Matei a îndeplinit o simplă formalitate (0-2).
O intervenţie salvatoare a avut şi Kiraly la şutul lui Ene (35), după care Rusu a urcat diferenţa la 0-3 cu un şut trimis pe lângă portar (37).
La poarta cealaltă, Sulea a mai irosit o şansă şutând pe lângă colţul lung (43), dar în minutul următor a marcat însă din nou Szekely a fost cu fanionul sus. Decizie eronată pentru că cel aflat în ofsaid a fost Mintaş, iar Sulea a venit din spate. Bihorenii şi-au pierdut răbdarea, iar Ember şi Sulea au fost avertizaţi pentru proteste.
Când eşti sărac, nu ai nici noroc şi te mai şi ciupeşte arbitrajul e clar că nu ai nicio şansă. Acelaşi joc deschis s-a menţinut şi după pauză, când imediat după o ratare mare a orădenilor, braşovenii au oferit replica cu gol.
Mintaş a arătat singur cu Căucă (53), după care Matei a marcat simplu din 6 metri dintr-o minge revenită din transversală (0-4), iar în minutul 57 Matei a făcut 0-5 cu un şut trimis peste portar de la 17 metri.
Fundaşul-atacant Mintaş a mai rămas faţă în faţă cu Căucă, iar portarul a scos cu piciorul (58), nici Istofor nu a fost în stare să-şi învingă propriul portar, mingea deviată din centrarea lui Sulea lovind bara (60). Cinci, braşovenii au marcat pentru 0-6 prin B. Rusu cu o „scăriţă”, iar ex-orădeanul Codoban a dus scorul la proporţii umilitoare (0-7).
Gazdele au reuşit finalmente să marcheze prin Andor, cu un şut de la 17 metri trimis aproape de vinclu (1-7), tabela fiind închisă de Sulea, care a marcat din apropiere, după ce Căucă a respins în faţă şutul puternic expediat de Mintaş (2-7). Un scor neverosimil la ultima apariţie e echipei FC Bihor pe Stadionul Iuliu Bodola, ale cărui tribune au fost pustii. Orădenii vor încheia sezonul la Baia Mare, după care se va trage cortina.
CASETA TEHNICĂ
FC BIHOR – FC BRAŞOV 2-7 (0-3)
Stadion Iuliu Bodola. Teren moale. Spectatori: 100.
Au marcat: Cr. Andor 87, Sulea 90+2 / Vl. Olteanu 13, Matei 20, 55 şi 57, B. Rusu 37 şi 65, Codoban 79.
FC Bihor: Kiraly – G. Mangra (56 Remeş), Chira (64 Arsene), Ţoca, Lorincz – Coroian (50 M. Junc), Magda, Ember – Cr. Andor, Mintaş, Sulea. Antrenor: Dan Mănăilă.
FC Braşov: Căucă – Letan, Poverlovici (46 Istrofor), Hlinca, Puţanu – B. Rusu, Ş. Moraru (53 Codoban). R. Avram, Vl. Olteanu – D. Ene, M. Matei (64 Buga). Antrenor: Adrian Szabo.
Cartonaşe galbene: Ember 45, Sulea 45 / Povelovici 36
Arbitri: Nicolae Botaş (Timişoara) – Iulian Szekely (Cluj-Napoca), Călin Cimponeriu (Lugoj)
Observatori FRF: Dan Jiga (Bistriţa), Attila Birtalan (Crasna – Sălaj).
Citiți principiile noastre de moderare aici!