Deoarece „minerii” sunt colegi de suferinţă cu „roş-albaştrii” în play-out, unde orice punct este preţios. FC bihor nu poate să-şi propună altceva decât victoria, mai ales că vor avea faţă în faţă „lanterna roşie” a Seriei a II-a. Minerul are doar 12 puncte, 5 dintre ele fiind cucerite în deplasare. În condiţiile în care vor lipsi Smaranda, A. Achim, Ianc, Sorian şi Cigan, iar Hadăr a devenit incert, orădenii trebuie să fie foarte atenţi pentru a evita surprizele neplăcute. „Un meci foarte important pentru noi, la fel cum probabil este și pentru Minerul Motru. Ne dorim foarte mult să-l câştigăm, în ciuda tuturor problemelor medicale cu care ne confruntăm”, a declarat antrenorul Alexandru Pelici.
Tehnicianul poate conta pe Andrei Haş, care şi-a ispăşit etapa de suspendare.
Meciul FC Bihor – Minerul Motru se va desfăşura sâmbătă, de la ora 11:00, pe Stadionul Iuliu Bodola.
Avantaj FC Bihor
Altfel, Comisia de Disciplină a FRF a luat act de retragerea FCU Craiova din campionat. Clasamentul a suferit astfel modificări, întrucât vara trecută a fost adoptat noul ROAF şi a fost trecut şi paragraful referitor la retragerile echipelor în timpul returului. În acest caz, toate meciurile disputate, cât şi cele rămase de jucat se omologhează cu 0-3.
Întrucât FC Bihor a remizat în deplasare cu FCU Craiova, orădenii sunt avantajaţi prin cele două puncte în plus primite, acumulând astfel 23 de puncte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!