Antrenorii Gheorghe Ghiţ, Marius Marinău (preparator fizic) şi Gendur László (antrenor cu portarii) au avut la dispoziţie la „prima strigare” un număr de 32 de jucători. Cei mai mulţi provin din lotul din sezonul trecut, dar există şi şapte jucători noi, sosiţi în probe la echipă. Printre aceştia se află Valentin Coca (portar), venit de la FC Argeş, Dragoş Militaru (mijlocaş), de la Unirea Alba Iulia, ceilalţi fiind tineri promovaţi de la centrele de juniori ale FC Bihor şi CF Liberty, cum sunt portarul Ionuţ Pop şi jucătorii de câmp Valentin Petricău (ambii de la FC Bihor) şi Sebastian Matei (CF Liberty). Tot la capitolul noutăţi se numără revenirile jucătorilor Pogacsics, reîntors la echipă după împrumutul în Grecia, Ionescu de la Unirea Valea lui Mihai, Paul Achim de la FC Baia Mare şi Ţoca din Ungaria. Din lot au absentat motivat Zanardini, învoit până azi, Diarra şi Hadăr, care vor reveni miercuri. Ciprian Selagea şi Adrian Mărkuş se află în pregătiri cu Dinamo Bucureşti, în Austria. Este foarte probabil ca Selagea să rămână la echipa dinamovistă, iar Mărkuş va reveni la FC Bihor după toate probabilităţile.
Primul amical, cu Alparea
La capitolul plecări, conform celor declarate de preşedintele FC Bihor, Şerban Morcan şi de antrenorul Gheorghe Ghiţ, roş-albaştrii se vor despărţi de un număr de nouă sau zece jucători. „Este vorba de câţiva care au fost mai mult rezerve în sezonul trecut”, a spus Şerban Morcan. Printre aceştia se numără şase jucători cărora li s-au reziliat deja contractele: Popescu, Fildan (portari), Sfârlea, Danci, Bârză şi Birtalan.
În primele zile, componenţii lotului vor efectua vizitele medicale, după care va urma o perioadă de pregătiri pe plan local. Au fost perfectate deja primele meciuri amicale, cu Tricolorul Alparea, la 21 iulie, pe teren propriu, respectiv cu echipa maghiară Szeged, la Gyula, pe data de 28 iulie. În perioada 1-11 august, FC Bihor se va deplasa într-un cantonament într-o locaţie care n-a fost încă desemnată, din Austria sau Italia, în funcţie de oferte.
„Sperăm, în primul rând să avem un campionat mai bun, mult mai bun decât cel de anul trecut. În privința unui obiectiv sunt ceva mai rezervat. După doi ani în care am avut de suferit, eu sper totuși ca anul acesta să iasă soarele și pe strada noastră”, a afirmat președintele Şerban Ovidiu Morcan.
Parteneriatul cu CF Liberty va continua
Parteneriatul dintre Consiliul Local Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor, pe de o parte, respectiv CF Liberty de cealaltă parte, se va prelungi şi în sezonul viitor. „Cele două părţi au căzut de acord asupra continuării parteneriatului pentru încă un an, cu opţiune de prelungire pentru încă unul. Contractul a fost deja redactat, mai trebuie doar să fie semnat”, a afirmat preşedintele FC Bihor, Şerban Ovidiu Morcan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!