În 2012 clubul bihorean va organiza o serie de manifestări care să celebreze cei 110 ani de fotbal în Bihor şi 40 de ani de când a apărut denumirea FC Bihor. La conferinţa de presă organizată marti la sediul din Iosif Vulcan au fost prezenţi Şerban Morcan, preşedintele FC Bihor, Cătălin Sărmăşan, preşedintele CF Liberty, Teodor Luca, reprezentantul firmei Joma, precum şi Dumitru Voloşeniuc, Iulius Delorean şi Florin Birta, membrii AGA.
„În 2012 se împlinesc 110 ani de când s-a jucat pentru prima dată fotbal în Bihor şi 40 de ani de când fosta echipă din prima ligă Crişul Oradea şi-a schimbat denumirea în FC Bihor. Sunt momente importante pe care ţinem să le marcăm cum se cuvine, mai ales că Bihorul are o importantă tradiţie fotbalistică, este judeţul care a dat o campioană naţională atât în România cât şi în Ungaria. Totodată FC Bihor este echipa fanion a judeţului şi în ciuda locului mai puţin plăcut ocupat în clasament, ambiţia de a ajunge în Liga 1 rămâne”, a precizat preşedintele Şerban Morcan.
Între evenimentele pe care conducerea FCB intenţionează să le organizeze se numără un turneu de juniori, o cupă pentru liceeni, un simpozion şi un dineu la 1 iunie 2012, iar înainte de începutul sezonului 2012/2013 un meci amical cu o echipă importantă pe Stadionul Iuliu Bodola.
Parteneriat cu Joma
Tot cu ocazia conferinţei de presă a fost oficializat şi parteneriatul cu firma de echipament sportiv Joma, care devine partener tehnic al FC Bihor. „Vom beneficia de echipament de calitate la preţuri avantajoase. Contractul este pe trei ani cu drept de prelungire pe încă trei”, a dezvăluit Morcan.
Teodor Luca a afirmat că firma de echipament va putea oferi echipamentul original de joc şi pentru suporteri, iar în sezonul următor echipa va beneficia de un rând de echipament aniversar roş-albastru. „Mă bucur să putem sărbători împreună, mai ales că avem experienţa unor astfel de manifestări, în 2005 la Sevilla sau în acest an la Poli Timişoara”, a spus Luca.
Fără datorii
În finalul conferinţei, Dumitru Voloşeniuc, a anunţat că FC Bihor termină anul fără datorii în plus faţă de cele „istorice” prinse în procesul de insolvenţă. „Vom încheia 2011 fără să acumulăm niciun fel de datorii. Este un lucru pe care ni l-am propus şi l-am reuşit împreună cu toate forţele prezente în club CF Liberty, Primăria şi Consiliul Judeţean”, a spus Voloşeniuc, precizând totodată că forul al cărui vicepreşedinte este urma să aloce marti 150.000 de lei către FC Bihor.
Datoriile vechi se ridică la circa 2,5 milioane şi se plătesc în rate lunare de circa 80.000 lei timp de trei ani, cât durează procesul de reorganizare juridică.
Teodor Biriș
Citiți principiile noastre de moderare aici!