După 24 de zile în care a remizat în deplasările de la Târgovişte şi Piteşti echipa orădeană revine în faţa propriilor suporteri. Dorinţa jucătorilor şi a antrenorilor e să simtă din nou gustul victoriei, FC Bihor nemaicâştigând un meci de o lună, cât a trecut de la succesul cu 1-0 de la Baia Mare.
La prima vedere FC Bihor porneşte favorită în confruntarea cu Mureşul Deva cu toate că poziţiile ocupate în clasament ar spune altceva. Însă Mureşul este o echipă imprevizibilă, iar cei care au subestimat-o au avut de suferit. Mulţi le-au cântat prohodul în vară deoarece şi-au reluat târziu pregătirile şi au angajat jucători după selecţii anunţate în presă.
FC Bihor, fara Andrei Florean
Devenii şi-au văzut de treabă şi au acumulat 12 puncte, astfel că bihorenii trebuie să evolueze cu maximă concentrare pentru a evita o nedorită surpriză. Săptămâna trecută jucătorii Mureşului au evoluat cu banderole albe pe braţ în amicalul cu Aurul Certej pentru a trage un semnal dea alarmă vizavi de restanţele financiare, iar în campionat au cedat acasă cu Alro Slatina. „Venim după trei remize şi este obligatoriu să câştigăm acest meci. Suntem într-o creştere de formă şi sperăm să ne continuăm ascensiunea. Nu ne aşteaptă un meci uşor pentru că prin prisma poziţiei în clasament Mureşul este o echipă bună”, afirmă mijlocaşul Sebastian Sfârlea.
Staff-ul tehnic orădean are probleme în alcătuirea celui mai bun unsprezece deoarece internaţionalul de tineret Andrei Florean acuză o pubalgie şi este indisponibil cel puţin pentru acest meci. În schimb a reluat antrenamentele Şerban Moraru, însă nu este pus la punct din punct de vedere fizic. „Sper că am început la Piteşti un drum nou, care trebuie continuat cu două victorii acasă. Ne dorim foarte mult victoria în acest meci”, spune antrenorul Gabbanini. Partida va începe la ora 15 şi va fi televizată în direct la Digi Sport 1.
ECHIPE PROBABILE
FC Bihor: Pogacsics – Diarra, Muscă, Sg. Oltean, R. Lupu – Bîrză, Danci, Selagea, Sfârlea – Mărkuş, Malinic. Antrenor: Leonardo Gabbanini
Muresul Deva: Lipitor – Al. Petresc, Ambruş, I. Şerban, Miheţ – Dragu, C. Crişan, Al. Dan, M. Petrescu – Melcea, Dîrvaru. Antrenor: Constantin Olariu
Arbitri: Dan Dreve (Cluj-Napoca) – Bogdan Gheorghioiu (Timişoara) şi Doru Lucaciu (Cluj-Napoca), rezervă Răzvan Drăgoi (Timişoara)
Observatori FRF: Traian Marchiş (Baia Mare) şi Flavius Domide (Arad)
Citiți principiile noastre de moderare aici!