Păsuirea de aproape patru luni dictată de Tribunalul Bihor în cazul falimentului FC Bihor a expirat. Astăzi, clubulorădean are din nou „meci greu” în sala de judecată. Poate fi chiar ultimul, întrucât nici după două amânări consemnate în 10 februarie şi 5 mai clubul nu a achitat niciun leu la ratele prinse în procesul de insolvenţă. Nici măcar după intrarea în club a finanţatorului Mihai Giurgiu, care la nivel declarativ afirmase că va achita datoriile. Interesant şi amănuntul că reprezentanţii Consiliului Judeţean declară că instituţia nu poate investi într-un club aflat în insolvenţă, dar în planul de reorganizare se menţionează că infuzia de capital ar veni din atragerea de noi membrii asociaţi, „cât şi prin participarea personală a membrilor asociaţi Consiliul Local Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor”.
Cert este că nici Giurgiu şi nici CJ nu au virat niciun leu către insolvenţă şi rămâne de văzut ce va invoca avocatul FC Bihor pentru a primi o nouă păsuire.
Din aprilie 2013, clubul nu a mai plătit nicio rată la insolvenţă, datoriile în acest caz depăşind 400.000 euro. Până atunci, FCB a achitat 14 rate în valoare de circa 250.000 de euro. Conducerea clubului speră să primească o nouă păsuire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!