Echipa bihoreană întâlnește o formație retrogradată în această vară din prima ligă și care este una dintre favoritele la promovare.
„Ne pregătim zi de zi în așa fel încât să uităm problemele care ne apasă, problemele curente, lipsa banilor, cele care țin de profesionalismul unei echipe de fotbal și care lipsesc, cum ar fi mesele, vitaminizările. Cu toate aceste greutăți, noi suntem ca o familie, băieții se pregătesc cu conștinciozitate, iar duminică vom încerca să facem un meci bun în compania uneia dintre cele mai bune echipe ale seriei, astfel încât să cucerim punct sau puncte”, a declarat antrenorul formației orădene, Dan Mănăilă.
Tehnicianul FC Bihor nu se confruntă cu probleme de efectiv înaintea acestui joc, cu excepția portarului Nagy Sandor, care are probleme medicale și care nu s-a prezentat de ceva timp la echipă.
Medieșenii se situează pe poziția a 5-a a clasamentului ligii a 2-a, seria a doua, cu 19 puncte, în timp ce FC Bihor se află pe locul al 11-lea, cu 13 puncte.
După victoria de la Tărlungeni, în această săptămână, doi agenți economici au ținut să ajute echipa prin a oferi câteo masă pe zi jucătorilor care nu sunt din Oradea.
Chiar dacă partida cu Gaz Metan Mediaș va fi transmisă în direct pe Digi Sport și Dolce Sport, conducerea clubului FC Bihor așteaptă cât mai mulți suporteri orădeni la stadion.
Prețul unui bilet de intrare este de 10 lei. Doar copii sub 14 ani au accesul gratuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!