FOTBAL. Nouă puncte sunt între cele două echipe în clasamentul din Liga 2 după 13 etape. Hunedorenii sunt pe locul 9 cu 20 de puncte, în timp ce bihorenii au ajuns pe 16 cu doar 11 puncte. După cinci etape în care nu a câștigat, FC Bihor speră să puncteze în fața formației care a început sezonul jucând în UEFA Europa League. Experimentatul atacant Ioan Hora consideră că pentru a învinge pe Corvinul Hunedoara e nevoie ca fiecare jucător care intră pe teren să se autodepășească.
„Ne așteaptă un meci foarte greu. Corvinul a jucat în cupele europene, iar noi trebuie să ne autodepășim ca să scoatem ceva în acest meci. Am rămas datori până acum. Fiecare dintre noi trebuie să dea mai mult. Nu avem probleme cu salariul, cu primele, avem condiții, așa că trebuie să dăm și noi înapoi ceea ce primim. Cred că e mai greu pentru noi acasă, având în vedere că aici au venit echipele cele mai bune, dar asta nu este o scuză”, a declarat atacantul în conferința de presă care a prefațat jocul de duminică.
Singura victoria a „roș-albaștrilor” pe teren propriu datează din 20 august și a fost obținută cu FC Argeș, scor 1-0. Chiar dacă a debutat cu un eșec la Mioveni, antrenorul Gheorghe Ghiț își pune speranțe în duelul cu Corvinul. În perioada de când a preluat echipa a lucrat mult tactic pentru a „îmbunătăți jocul” și eliminarea greșelilor care au costat echipa multe puncte în acest sezon.
Până acum, FC Bihor a punctat mai mult afară, de unde a adunat 7 puncte. „Pare că suntem o echipă de contraatac, dar ne dorim să avem și posesie. Lucrăm la asta la antrenamente și sperăm să facem un joc bun care să ne aducă punctele”, a spus Ghiț. Tehnicianul a dezvăluit că lucrează la schimbarea sistemului de joc, care să aducă „un plus ofensiv echipei”.
Partida FC Bihor Oradea – Corvinul Hunedoara este programată de la ora 13:30 pe Stadionul Iuliu Bodola.
Etapa a 14-a începe joi cu meciul FC Argeș – FC Voluntari (ora 17:00) și continuă sâmbătă cu AFC Câmpulung Muscel – Ceahlăul Piatra Neamț, CSM Reșița – Unirea Ungheni, CSC Dumbrăvița – CSC Șelimbăr, CSM Focșani – Metaloglobus București, FK Csikzsereda Miercurea Ciuc – CS Mioveni, CSM Slatina – Concordia Chiajna (toate de la ora 11:00), Metalul Buzău – CS Afumați (ora 12:00) și se încheie marți cu partida Steaua București – Chindia Târgoviște (ora 17:00). FCU Craiova va sta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!