Nu le va fi cu siguranţă uşor deoarece piteştenii „s-au odihnit” miercuri în confruntarea cu „fraţii” de la Mioveni pierdută fără drept de apel cu 0-3.„Vreau să continuăm parcursul bun al meciurilor din deplasare. Venim după semieşecul cu UTA, dar de această dată vom evolua în deplasare, unde, de obicei, facem jocuri foarte bune şi sper să obţinem victoria”, opinează antrenorul Gheorghe Ghiţ, care va conta şi pe Bîrză şi Coroian, refăcuţi după problemele medicale.
În timp ce FC Bihor a câştigat toate cele patru jocuri susţinute afară în acest retur, FC Arges au două victorii şi două înfrângeri pe teren propriu.
Partida va începe la ora 11 şi va fi arbitată de Adrian Stănescu (Popeşti Leordeni), ajutat la cele două linii de clujeanul Szabo Gero şi timişoreanul Gabriel Dan. Rezervă este Claudiu Baboia (Bucureşti), iar observatori federali au fost trimişi Alexandru Crişan (Bucureşti) şi Ion Dănciulescu (Târgovişte).
ECHIPE PROBABILE
FC ARGES: Fundulea – Zaharia, Negoiţă, Avramescu, Cotigă – Alin Popa, Răuţă, Cîrstoiu, M. Vintilă – R. Cîrstea, Ion Marius. Antrenor. Iordan Eftimie
FC BIHOR: Pogacsics – Sg. Oltean, Muscă, M. Deaconescu, R. Lupu – Chiş, Danci, Sorian – Florean, Mărkuş, Fl. Pop. Antrenor: Gheorghe Ghiţ
Celelalte meciuri: UTA – CSM Rm. Vâlcea, Mureşul Deva – ACU Arad, Gaz Metan CFR Craiova – Arieşul Turda, Petrolul – Voinţa Sibiu (ora 14), Alro Slatina – CS Mioveni (duminica, ora 12), FC Silvania – Poli Iaşi 0-3. Unirea Alba Iulia va sta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!