FC Bihor are o nouă structură a asociaţilor. Marţi, Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) a hotărât ieşirea din rândul asociaţilor a preşedintelui executiv Mircea Fodor şi a societăţii Drumuri Orăşeneşti, care, oricum, nu contribuia financiar în club. Prin această hotărâre, FC Bihor îşi continuă activitatea cu următoarea formulă asociativă: Consiliul Judeţean Bihor, Mihai Giurgiu – preşedintele Consiliului Director al FC Bihor şi încă trei asociaţi, aduşi de către Giurgiu: Daniel Alexandru Bot, Teodor Ruta şi Horea Florin Gruiţă. Urmează ca FC Bihor să depună la Tribunal actele noii structuri asociative, iar instanţa judecătorească să constate noul statut al clubului.
În primă fază, Mihai Giurgiu ar urma să plătească 100.000 de euro pentru datoriile clubului, iar ceilalţi trei investitori clujeni câte 33.000 de euro. Potrivit purtătorului de cuvânt al CJ Bihor, Horia Carţiş, abia după ce Tribunalul va încuviinţa noul statut al FC Bihor, procedură ce va dura cel puţin treizeci de zile, Consiliul Judeţean va putea vira către club cei 500.000 de lei noi prinşi în bugetul judeţean, cu destinaţia FC Bihor. Nu înainte ca FC Bihor să înainteze către CJ Bihor contractul de obiective sportive, ce ar urma asumat şi votat de către consilierii judeţeni. Însă până ca administraţia judeţeană să îşi reia contribuţia financiară la clubul de fotbal, noii investitori trebuie să-şi dovedească bonitatea şi să susţină financiar clubul, plătind datoriile acumulate şi asigurând achitatea cheltuielilor curente de la club.
Citiți principiile noastre de moderare aici!