Aceştia vor judeca marţi, 12 ianuarie, recursul depus de club la falimentul dictat în toamna anului trecut. „Aşteptăm decizia cu înfrigurare. Nu ştim dacă vom mai continua. Ar fi o variantă cu o fundaţie care să susţină clubul cu bani adunaţi în ideea salvării FC Bihor. Mai multe vom şti după data de 12 ianuarie, în funcţie de decizia luată vom vedea dacă ne mai reunim sau nu”, spune Mircea Fodor, preşedinte executiv al clubului.
Altfel, la finalul anului trecut clubul a fost evacuat din sediul de pe strada Iosif Vulcan nr. 11, obiectele fiind transportate şi depozitate la un stabiliment de pe stada Matei Corvin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!