„E primul antrenament la care am toţi jucătorii. Din cauza problemelor medicale care i-a afectat pe fotbalişti am solicitat amânarea jocului din prima etapă cu Ariesul Turda, anexând buletinele medicale. În funcţie de răspunsul pe care îl vom primi de la FRF ne vom alcătui programul. Dacă se amână, probabil sâmbătă vom juca amicalul cu Unirea Valea lui Mihai, dacă nu încercăm să ne prezentăm cât mai bine la partida cu Arieşul”, a explicat Gheorghe Ghiţ.
Duel acerb pe 60 metri
Cum antrenamentul de dimineaţă a fost fizic, băieţii au intrat pe mâna „secundului” Marius Marinău, în timp ce „principalul” Ghiţ i-a supervizat. Profesor de atletism, Marinău le-a testat viteza fotbaliştilor pe diferite distanţe. „Stăm bine la capitolul viteză. Spre exemplu Bîrză, Chiş, Florean, Sorian sau Oltean, dar mai sunt şi alţii, aleargă 60 de metri sub şapte secunde cronometrat manual, performanţe comparabile cu ale atleţilor români”, spune Marius Marinău.
Atacantul Dacian Bîrză este cunoscut pentru viteza sa şi după probele de joc pe care le-a dat la U Cluj în urmă cu trei ani. Atunci ar fi fost cronometrat pe distanţa de 100 metri cu timpul de 10,46 secunde.
Mărkuş şi Florean la lot
La începutul săptămânii viitoare se va desfăşura prima acţiune a lotului naţional under 19, care se pregăteşte pentru Campionatul European găzduit de ţara noastră. Mărkuş şi Florean au fost convocaţi la o serie de teste şi vor pleca duminică, urmând să revină la Oradea în ziua de joi. Din cauza unei accidentări care îl ţine în afara antrenamentelor de aproximativ trei săptămâni nu poate onora convocarea mijlocaşul Mădălin Popa.
Într-o altă ordine de idei, FRF a renunţat la cantonamentul de 165 de zile pe care îl plănuia cu naţionala under 19. Astfel selecţionabilii se vor pregăti la echipele de club şi vor onora periodic convocările la acţiunile cerute de antrenorul Lucian Burchel.
TEODOR BIRIŞ
Actiune de deszapezire la Stadionul Iuliu Bodola
Citiți principiile noastre de moderare aici!