După ce câştigase primele trei amicale în faţa unor formaţii de ligi inferioare, FC Bihor s-a impus sâmbătă în faţa unei echipe de Liga a II-a (Seria I), SC Bacău, pe care a învins-o cu scorul de 2-1 (1-0). A fost o partidă de angajament, de bun nivel, în care ambele formaţii s-au străduit să câştige.
Echipa orădeană a dominat destul de clar prima repriză, în care a reuşit de altfel să deschidă scorul, prin Florin Lazăr ( 17), care a trimis balonul sub transversală, după o lovitură de colţ executată de Sfârlea. SC Bacău a început în forţă mitanul secund, izbutind să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, prin Bogdan Rusu ( 47). Acesta a expediat mingea în poartă orădenilor după o centrare de pe dreapta. Gazdele au revenit la conducerea jocului după cele trei schimbări efectuate de antrenorul Gheorghe Ghiţ în minutul 57, care i-a introdus în teren pe Lupu, Ov. Popa şi Z.Lukacs. FC Bihor a trecut din nou în avantaj prin Sfârlea ( 67), care a marcat printr-un şut la colţul lung. Orădenii şi-au continuat atacurile şi au mai avut şi alte ocazii de gol, dar scorul a rămas neschimbat.
Urmează Olimpia Satu Mare
„Important este să creştem în joc, să ne omogenizăm lotul. Am făcut o primă repriză cu bune şi cu rele, în repriza a doua au intrat pe teren jucătorii tineri. Am reuşit un gol în fiecare repriză şi una peste alta, consider că a fost un test reuşit”, a declarat după meci antrenorul FC Bihor, Gheorghe Ghiţ.
În următorul său meci de verificare, FC Bihor va juca sâmbătă în deplasare cu Olimpia Satu Mare. JB – G.N.
CASETA TEHNICĂ
Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”
FC Bihor – SC Bacău 2-1 (1-0)
Au marcat: Florin Lazăr 27, Sebastian Sfârlea 67 / Bogdan Rusu 47
FC Bihor: Smaranda ( 46 Fildan) – Mihuţ, Fl. Lazăr ( 65 Bactăr), Ţoca, A. Achim ( 57 R. Lupu) – M. Popa ( 71 A. Haş), Sfârlea, Ov. Bic ( I. Ban) – S. Ianc ( 57 Ov. Popa), R. Lukacs ( 46 Z. Lukacs), Fl. Pop ( 66 Nichita). Antrenor: Gheorghe Ghiţ
SC Bacău: Oltean ( 68 Petrariu) – Mihălăchioaie ( 63 Luncanu), Adăscăliţei ( 75 C. Blănaru), Lăzneanu, Medeşan – Întuneric ( 65 Majer), Strugariu ( 46 C. Miron, 78 Ţuţu), Husein ( 60 Şchiopu), Cl. Tudor ( 46 L. Dumitriu) – Hurdubei ( 46 M. Predoiu) şi B. Ungureanu ( 46 B. Rusu). Antrenor: Viorel Tănase
Citiți principiile noastre de moderare aici!